CARAȘ-SEVERIN – În patru ore, 267.400 de metri cubi de masă lemnoasă au fost doborâți pe 2.662 de hectare de…
CARAȘ-SEVERIN – Prognoza pentru următoarele zile anticipează cel mai fierbinte sfârșit de săptămână (de până acum) al acestei veri!
REȘIȚA – Cele două formații s-au întâlnit, miercuri, 10 iulie, într-un joc de pregătire, pe stadionul din Drobeta-Turnu Severin, unde formația olteană s-a impus cu 2-0 în fața Reșiței! Pentru FCU Craiova 1948 au înscris Vlad Pop în minutul 42 și Jibril Ibrahim în finalul meciului!
BOCȘA – Polițiștii au surprins un bocșean în timp ce conducea un microbuz de transport elevi, cu copii pe care-i ducea acasă, deși era sub influența alcoolului. Când a văzut echipajul de poliție, a virat pe o stradă lăturalnică, însă a fost oprit rapid!
ANINA – Un bărbat de 35 de ani, din Anina, este căutat de polițiștii cărășeni după ce a plecat vineri,…
ZĂVOI – După ce a furat unelte electrice de aproximativ 10.000 de lei, tânărul a fost reținut de polițiști, fiind făcută propunere de arestare preventivă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – … măcar s-o umflăm pentru Hurduzeu! Asta este una dintre propunerile făcute de consilierul Gabriela Stuparu, în perspectiva întoarcerii social-democratului la șefia județului!
CARAȘ-SEVERIN – Trei au fost arderi necontrolate de vegetație, altul a cuprins o autoutilitară, iar unul a afectat podul unei locuințe!
CARAȘ-SEVERIN – Indiferent de motiv, refuzul semnării procesului verbal de constatare a contravenției nu va mai avea nicio însemnătate legală!
CARANSEBEȘ – În așteptarea milioanelor pe „Anghel Saligny” pentru modernizarea de străzi și trotuare, Primăria Caransebeș își vede de treabă și reface trotuare din bani de la bugetul local!
CARAŞ-SEVERIN – Din cele 557 de locuri solicitate de agenţii economici din judeţ, au rămas disponibile 340 de locuri în învăţământul dual şi profesional. 14 unităţi de învăţământ au în oferta școlară calificări profesionale de nivel 3!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă Bucureștiul tot cere mari realizări din Caraș, cei de la Imigrări au reușit să spele fața județului cu… un avertisment dat unui cetățean străin!
CARAȘ-SEVERIN – În 60 de zile de la absolvire, tinerii deja înscriși pe lista forțelor de muncă merg fie pe drumul primelor de inserție, fie spre pâinea șomajului!
REȘIȚA – CSM Reșița a terminat vineri, 21 iulie, la egalitate, scor 4-4, partida amicală cu FC Sharjah, echipa pregătită de Cosmin Olăroiu, din care ieri nu au lipsit vedete ca Pjanic, Paco Alcacer sau Kostas Manolas! Acesta a fost și ultimul meci amical al rosso-nerilor în cantonamentul din străinătate, stagiu care s-a încheiat cu un bilanț pozitiv: trei victorii și o remiză!
TÂRNOVA – Când au văzut flăcările, cei doi oameni ai legii nu au stat pe gânduri și au intervenit imediat, povestesc colegii lor de la Inspectorat!
MOLDOVA NOUĂ – După cinci ani, o renumită firmă şi-a redeschis investiția în orașul de la Dunăre. Primarul Chisăliţă i-a convins pe cei de la APTIV Technology Services, care produc componente auto și oferă tehnologie pentru automobile autonome, să se întoarcă la Moldova Nouă!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Dumitru Rujan vorbește despre o platformă online prin intermediul căreia cetățenii pot reclama cazurile în care birocrația copiilor și a dosarelor cu șină nu se lasă dezrădăcinată!
REŞIŢA – E vorba despre investiţiile făcute la Reşiţa în vederea scăderii amprentei de carbon, în acord cu politica Uniunii Europene, spune Adrian Popescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Artrom Steel Tubes!
REŞIŢA – Preţul de pornire a noii licitaţii a scăzut la jumătate din cât era în octombrie 2022!
