REȘIȚA – Ultima etapă a Trofeului Național Masters de Viteză în Coastă din sezonul 2023 s-a desfășurat la finalul săptămânii…
REŞIŢA – Centrul Universitar Babeș-Bolyai din Reșița a fost gazda primei ediții locale a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor“! Evenimentul, organizat pentru prima dată în Reșița şi încheiat luni seara, a atras sute de participanți dornici să descopere frumusețea științei printr-o serie de activități interactive, experimente și demonstrații tehnologice!
CARAȘ-SEVERIN – Scorul etapei l-au realizat cei de la Bogodinț, 12-1 în deplasarea de la Vrani, în timp ce caransebeșenii au trecut acasă cu 6-1 de CS Oravița!
REȘIȚA – Competiția amicală de baschet Cupa CSM Reșița a avut loc la finalul săptămânii trecute la sala de sport a Colegiului Național „Mircea Eliade”!
REȘIȚA – Azi, 8 mai 2023, la ora 16.45, s-au împlinit 157 de ani de când tânărul principe Karl Eitel…
REȘIȚA – Un accident rutier produs pe DN 58, Reșița-Soceni, la Kilometrul 8, a fost anunțat la 112. Au fost implicate două autoturisme, iar echipele de salvare ajunse la fața locului au găsit trei victime, dintre care una încarcerată. Persoana încarcerată, conștientă și cooperantă, a fost extrasă din autovehicul, după cum transmite ISU „Semenic“!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean ne-a dezvăluit principalele direcții în care va acționa rectificarea bugetară adoptată de Guvern, la propunerea conducerii PNL!
REȘIȚA – La Reșița, restanțierii pot scăpa de accesoriile aferente obligațiilor fiscale datorate bugetului local, acumulate până în 31 august!
ADVERTORIAL. Pe măsură ce zilele devin mai scurte și serile mai reci, este momentul perfect să îți transformi casa într-un refugiu de relaxare și confort. La Geany Mobilier, te așteaptă o gamă de colțare și canapele create special pentru a-ți aduce acel sentiment de “acasă“. Dacă ești în căutarea unei piese care să ofere nu doar funcționalitate, ci și un design modern și elegant, ai ajuns în locul potrivit.
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre ordinul pe care ministrul Transporturilor l-a semnat ieri pentru aprobarea implementării a patru proiecte de reabilitare-modernizare de căi ferate. Două din proiecte se referă la Reșița Nord-Reșița Sud și Timișoara-Voiteni-Reșița, conexiune cu Serbia prin Stamora Moravița!
SLATINA TIMIȘ – Mai mult decât atât, oamenii legii spun că aparatele le-au indicat consumul de psihoactive în cazul tânărului de la volan!
REŞIŢA – S-a întâmplat, joia, în cadrul Târgului de Ştiinţe organizat de Fundaţia Comunitară Banatul Montan. Evenimentul a fost găzduit de Centrul Universitar UBB, prilej cu care holul instituţiei de învăţământ superior a fost luat cu asalt de probabil mulţi dintre viitorii studenţi, astăzi doar copii şi tineri pasionaţi de ştiinţe!
CARANSEBEȘ – Dacă săptămâna trecută, în Consiliul Local Caransebeș a fost ceartă pe parcări, vineri, dezbătând același subiect, aleșii locali au fost mai relaxați. N-au mai fost discuții contondente, mai ales că unii din cei care s-au opus data trecută proiectului regulamentului de parcări propus de primarul Felix Borcean, adică liberalii, au venit acum cu două amendamente!
REȘIȚA – CSM Reșița a fost învinsă joi, 12 octombrie, de prim-divizionara UTA, arădenii câștigând cu 4-1 în fața trupei lui Flavius Stoican!
CARAȘ-SEVERIN – Deși cifrele sunt în scădere, continuă să rămână impresionante. La orașe, numărul spargerilor este aproape dublul celor de la sate! Se fură și ziua-n amiaza mare, din rafturile magazinelor!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul Ion Mocioalcă a fost ales de majoritatea parlamentară în funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi a României. Parlamentar din anul 2000, liderul PSD renunță la calitatea de senator pentru a fi, timp de 9 ani, în conducerea uneia dintre cele mai importante instituții ale statului!
BĂILE HERCULANE – Spectacolul regizat de Mihaela Panainte a deschis seria evenimentelor din cadrul proiectului „Sissi la Băile Herculane prin teatru, literatură și artă”, finanțat de Ministerul Culturii!
CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului a prezentat câteva cazuri de persoane surprinse, în ultimele nopți, pe stradă sub diferite influențe, deținând substanțe care ar putea fi droguri sau chiar oprite la timp pe drumurile publice, înainte de a se întâmpla vreo nenorocire implicând conducători auto inconștienți, care se urcă la volan după ce consumă substanțe psihoactive!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre antreprenorul contractat, SC Black Roads SRL, care lucrează la fundația zidului de sprijin și forează în aceste zile coloanele acestuia. Acestea se execută pe DN 57B, la Kilometrul 9+960 de metri, pe partea dreaptă, între Oravița și Anina!
