Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Sunt investiții menite să aducă un plus de calitate și condiții la standarde europene în spital, care continuă prin Programul Sănătate, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest în calitate de Organism Intermediar. La niveul regiuni sunt 9 astfel de proiecte în valoare totală de aproape 57 de milioane de lei, două dintre acestea vizând spitalul reșițean!

REȘIȚA – De 50 de ani în slujba culturii, Ada Cruceanu și-a sărbătorit ziua de naștere muncind, așa cum s-a întâmplat și pe 1 mai, întrucât munca la Revista „Reflex” nu lasă timp de irosit. Am înțeles asta din dialogul purtat cu doamna culturii județului, sibiancă la origini, născută pe 4 mai 1950 și stabilită în Caraș-Severin din 1973!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARANSEBEȘ – Recent înființata CSM Caransebeș n-a avut decât una din cele două vize medicale care trebuie pe carnetele jucătorilor, astfel că, cel mai probabil, va pierde la masa verde partida din turul 1 al Cupei României, faza județeană, pe care trebuia să o dispute azi cu CS Oțelu Roșu!

REȘIȚA – Cu ocazia Săptămânii Sportului European, Direcția Județeană de Sport Caraș-Severin a organizat mai multe competiții amicale la mai multe sporturi, printre care și judo, cu scopul promovării mișcării și scăderii numărului de copii supraponderali. Sportivii antrenați de Dan Păștean au făcut mai multe demonstrații, în care au prezentat procedee specifice de judo!