REȘIȚA – Pentru început, clădirea de pe Calea Caransebeșului a fost trecută din domeniul public în domeniul privat al municipiului…
OȚELU ROȘU – Tomy Andrei Ciucă, alături de selecționatele de futnet ale României, atât la nivel de juniori, cât și de seniori, se află în pregătire la Cluj-Napoca, înainte de Campionatul Mondial U21 și Campionatul European!
ADVERTORIAL. Cu o viziune clară asupra îngrijirii medicale de calitate, Nursmed Profi, o echipă tânără și dinamică din Reșița, își propune să extindă serviciile esențiale de îngrijiri medicale la domiciliu. Compania caută un Asistent Medical Generalist dedicat, empatic și corect, care să împărtășească angajamentul Nursmed Profi de a aduce confort și profesionalism direct în intimitatea căminului fiecărui pacient.
CARANSEBEȘ – O spune primarul Felix Borcean, adăugând că, spre deosebire de el, alți colegi din PSD Caransebeș nu au certitudinea că actualul edil va fi candidatul social-democraților la primărie!
CARAŞ-SEVERIN – Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Ciprian Lăzărescu, susţine că, în continuare, gestionarea resurselor umane este o provocare!
ADVERTORIAL. Cu ocazia împlinirii a 32 de ani de activitate, echipa Diamant Reșița dorește să își răsfețe clienții cu oferte imbatabile, de până la 80 % reducere. Aceștia au pentru tine și casa ta o gamă variată și calitativă de produse!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Vă informam duminică despre un scandal produs la un magazin non-stop din centrul Caransebeșului, unde un tânăr de 26 de ani a spart geamurile magazinului și apoi a amenințat cu un cuțit mai multe persoane, agresându-le fizic. Ei bine, reținut pentru 24 de ore de polițiști, agresorul a fost lăsat în libertate de magistrați!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul PSD a preluat Ministerul Sănătății. Promisiuni clare privind veniturile pacienților și restructurarea spitalelor!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful liberalilor cărășeni îi dorește succes noului premier, care este susținut de noua majoritate parlamentară!
CARAȘ-SEVERIN – Apreciază Romeo Dunca, observând felul în care compania lucrează din ce în ce mai mult la drumurile județene!
CARAŞ-SEVERIN – La atât se cifrează contravaloarea urmărilor fenomenelor hidrometeorologice periculoase din iunie și iulie. Instituția Prefectului a finalizat centralizarea datelor privind pagubele provocate de furtunile care ne-au traversat județul pe parcursul ultimelor două luni!
BOZOVICI – „Centrul de permanență din Bozovici are nevoie de medici pentru a funcționa!“ Asta a spus Adrian Stoicu, primarul comunei Bozovici, după criticile localnicilor vizavi de centrul permanență nefuncțional, dând asigurări că după 15 august problema se va rezolva!
JOCURILE OLIMPICE – Canotorii Andrei Cornea și Marian Enache au cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu vâsle masculin! Succesul celor doi canotori români din finala de la Paris vine după ce Simona Radiș și Ancuța Bodnar au cucerit medalia de argint în proba de dublu vâsle feminin!
CARAȘ-SEVERIN – Instituția Prefectului a contestat în contencios administrativ autorizația de construire pentru viitorul spital județean din Reșița!
REȘIȚA – Mai sunt doar câteva zile până ce Liga 2 va începe, iar în prima etapă CSM Reșița va juca pe 6 august, de la ora 17:00, cu FCU 1948 Craiova, pe stadionul din Valea Domanului!
ANINA – Asta susţine viceprimarul Aninei, Daniel Danu, vizavi de criticile care se aduc la adresa orașului Anina, spunând totodată că mereu a suferit când a auzit această expresie!
REŞIŢA – În urma propunerii de reabilitare a funicularului din Reșița, inițiată de primarul municipiului, au apărut numeroase critici și îngrijorări, majoritatea legate de siguranța proiectului!
CARAȘ-SEVERIN – Comparația e valabilă pentru proiectele CFR de reabilitare/modernizare a infrastructurii feroviare de pe raza județului!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre banii pe care-i are județul la dispoziție pentru finanțările prin „Anghel Saligny“!
