REȘIȚA – Ciclistul de la CSM Reșița a reușit să câștige trei medalii de aur la Campionatele Balcanice de pistă…
CARAȘ-SEVERIN – Incendiile de vegetație continuă să fie la ordinea zilei, inclusiv în Reșița, în vreme ce la Băile Herculane salvatorii au avut de stins un autoturism…
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a finalizat selecția proiectelor sportive depuse, publicând rezultatul acesteia!
CARAȘ-SEVERIN – În perioada minivacanței de Rusalii, zilnic, sunt la datorie în jur de 150 de polițiști cărășeni, dintr-un total de peste 650 angrenați pentru această perioadă în dispozitivul de ordine și siguranță publică, din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică și acțiuni speciale!
REŞIŢA – Afişe neasumate lipite de persoane necunoscute au fost vandalizate de alte persoane rămase neidentificate!
CARANSEBEȘ – Decizia a fost luată de aleșii locali la propunerea primarului Felix Borcean, fondul de premiere aprobat fiind de peste 20 de mii de lei de la bugetul local!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce unii ar vrea să primească în mână salariul brut, cu tot cu impozite și contribuții, adresele oficiale arată o situație mult mai gravă: avocatul care a inițiat procedurile nu știe că banii au fost plătiți!
CARAȘ-SEVERIN – Sub patronajul Organizației Mondiale a Sănătății, 21 septembrie este, începând din 1994, Ziua Internațională de Luptă împotriva maladiei Alzheimer!
REȘIȚA – Sportivele legitimate la secția de gimnastică ritmică de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au cucerit 15 medalii la Cupa internațională „Alexandra Pavel”, desfășurată la Blaj! Cele 12 sportive de la clubul din Reșița au luat 5 medalii de aur, 7 medalii de argint și 3 de bronz!
CARAŞ-SEVERIN – Cu toate acestea, ar fi de preferat să nu avem parte de fenomene meteorologice extreme sau violente!
VĂRĂDIA – Un cititor se adresa redacției noastre, nemulțumit că autoritățile ar putea fi mână-n mână cu hoții de lemne de prin comună. Asta după ce a constatat că, apelând la 112, autoritățile s-au mișcat prea lent și au ridicat doar lemnele, nu și mașinile și utilajele folosite la transportul acestora!
REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute a avut loc la Timișoara a doua ediție a Cupei „Constantin Ali Bogdan” la judo, unde sportivii antrenați de Dan Păștean, de la Muncitorul Reșița, au reușit să câștige trei medalii! Au participat aproximativ 600 de sportivi, de la mai multe cluburi din țară și din străinătate!
CARAŞ-SEVERIN – Morile de apă de la Rudăria, un loc special din Banatul de Munte, de neratat pentru turişti, au fost de curând, subiectului unui episod din celebrul film documentar „Flavours of Romania“ de pe Netflix!
CARANSEBEȘ – Datoriile spitalului caransebeșean au scăzut sub 5 milioane de lei, de la 15 unde erau cu ceva vreme în urmă, asta după managementul impus de Adrian Dumbravă!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce județul a recepționat, la sfârșitul săptămânii trecute, lucrările de reabilitare pe DJ 608B Constantin Daicoviciu-Copăcele, a demarat deja asfaltarea pe DJ 572 Doclin-Surducu Mare!
PĂLTINIȘ – Polițiștii din Caransebeș au fost sesizați duminică, 29 octombrie, despre faptul că, într-o zonă împădurită din localitatea Păltiniș, a fost găsit trupul neînsuflețit al unui tânăr, spânzurat de creanga unui copac!
CARAŞ-SEVERIN – Cel din Reşiţa poate deveni eficient într-un viitor mediu, cu condiţia păstrării actualei abordări!
REȘIȚA – Sportivii de la Mystic Reșița și-au demonstrat încă o dată valoarea și au urcat pe a doua treaptă a podiumului mondial!
LUPAC – Voința Lupac nu trece deloc printr-o perioadă bună, echipa pregătită de Mircea Manu pierzând încă un joc în Liga 3! Universitatea Craiova 2 a câștigat cu 2-1 duelul cu Voința Lupac, iar „croații” se află pe locul 9, cu doar 7 puncte. Marius Musteța a marcat pentru Lupac, iar Barbu și Tomșa au adus victorie pentru formația olteană!
