Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Ciclistul de la CSM Reșița a reușit să câștige trei medalii de aur la Campionatele Balcanice de pistă la probele Omnium, categoria Elite masculin, la Madison cu Valentin Pleșea și cu Naționala la echipe! Competiția a avut loc la Plovdiv, în Bulgaria!

„M-am descurcat bine și mă bucur foarte mult că sunt în creștere de formă, mai ales că în ianuarie voi avea Campionatul European. Proba de Omnium este cea mai dificilă probă de pe velodrom, pentru că sunt de fapt patru probe la care se face un clasament general și este și singura probă olimpică. Sunt rezultate care intră în palmaesul României, dar și în cel al clubului CSM Reșița şi sunt foarte mândru de asta. Mă bucur mult că am reușit aceste performanţe. Pe 14 noiembrie voi pleca în Argentina pentru un cantonament de o lună şi jumătate. Acolo voi avea concursuri de șosea și voi combina cu cantonament pe velodrom.”, a declarat Daniel Crista (foto dreapta).

JCS-Ștefan Moraru