CARANSEBEŞ – Campania „Ghetuțele lui Moș Nicolae“, unul dintre cele mai mari proiecte caritabile din judeţul Caraş-Severin, se apropie de…
CARAȘ-SEVERIN – Toamna se numără și… infracțiunile din mediul școlar. Nu mai puțin de 29 de astfel de fapte au fost înregistrate în școli și în apropierea acestora, în primele luni ale anului, majoritatea în mediul urban!
REȘIȚA – După un început ezitant de sezon, când au pierdut acasă cu Universitatea Cluj, handbaliștii de la CSM Reșița și-au intrat rapid în formă și au înregistrat trei succese la rând în campionat, plus unul în Cupa României!
CARAȘ-SEVERIN – Sunt doar câteva din cazurile la care au intervenit salvatorii cărășeni într-o singură zi!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean crede că șeful opoziției paralizează orice dorință de realizare a lucrurilor, contrar dorințelor cetățenilor, din…
REȘIȚA – Compania germană este partenerul Primăriei Reșița pentru insulele ecologice prin PNRR. Este vorba despre proiectul prin care se dorește amenajarea, cu fonduri europene, a 100 de asemenea insule care să funcționeze pe conceptul „plătești cât generezi”!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Acesta este numărul de mandate pe care social-democrații cărășeni și-au propus să-l obțină în alegerile parlamentare!
ORAVIȚA – În urmă cu puțin timp, între localitățile Reșita și Oravița, s-a produs un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție din dotarea inspectoratului. Autospeciala era condusă de un polițist de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin și circula în direcția Oravița!
REȘIȚA – Pentru realizarea Reductorului Inversor 3600, Asociația Generală a Inginerilor din România a acordat un prestigios premiu societății reșițene!
CARANSEBEȘ – O spune chiar șeful Salvamont Caraș-Severin, Coco Galescu, potrivit căruia, în aceste zile vor sosi pe Aeroportul Caransebeș primele componente ale viitorului refugiu construit în sprijinul salvatorilor montani, dar și al turiștilor aflați în dificultate!
REȘIȚA – Partida dintre CSM Odorheiul Secuiesc și CSM Reșița s-a încheiat cu scorul de 36-19 (20-10) în favoarea gazdelor, iar reșițenii au înregistrat cea mai usturătoare înfrângere din acest sezon!
REȘIȚA – Campionatul Județean de șah rapid Caraș-Severin, ediția 2023, a aliniat la start 26 de jucători, de la maeștri și candidați de maeștri, la jucători de categoria I, dar și tineri ce acum deslușesc tainele șahului. La final s-a impus maestrul Valeriu Grozav, urmat de candidatul de maestru Alexandru Tunaru și noua speranță a șahului reșițean Cosmin Mario Popistaș (14 ani), toți trei cu 5,5 puncte departajați de rezultatele directe!
REȘIȚA – Cu aceste cuvinte, primarul Ioan Popa se referă la investițiile făcute până acum în unitățile de învățământ din oraș, dar și la cele care vor urma. Speranța sa este că investițiile care se doresc a fi realizate în perioada următoare în economia Reșiței vor atrage populație în oraș, fapt care va crește și numărul de elevi!
REȘIȚA – Ediția a III-a a Memorialului „Marius Popescu” la fotbal s-a desfășurat la Sala Polivalentă din Reșița! Au participat la acest turneu memorial echipele de copii de la CSȘ Caransebeş, Lupii Argintii, Mundo Reşiţa, Bistra Glimboca, Voinţa Vrani, Star Berzovia şi CSM Reşiţa. Turneul de old-boys a reunit la start echipele Asociaţiilor Judeţene de Fotbal din Caraş-Severin, Arad, Hunedoara şi Alba!
REȘIȚA – CSM Reșița, secția de arte marțiale mixte de contact, a participat sâmbătă, 9 decembrie, la Cupa Internațională „Colosseum” amatori, competiție ce a avut loc la Ploiești!
REȘIȚA – Cu aceste cuvinte, primarul Ioan Popa se referă la grinda care urmează să fie înlocuită la podul din centrul orașului, pod aflat în reabilitare în cadrul proiectului Tramvai. Executantul lucrării a decis înlocuirea grinzii în cauză și, din declarația primarului, am reținut că aceasta este în lucru și urmează să sosească la Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Echipa Asociaţiei Acasă în Banat a făcut recent un adevărat tur de forţă prin mai multe țări europene pentru a promova morile Banatului, dar şi pentru și a stabili legături cu mai multe organizații de profil din străinătate!
REȘIȚA – Ne referim la picturile murale care apar pe pereții tot mai multor blocuri din oraș. Demers pe care municipalitatea îl vrea continuat, întrucât asemenea lucrări vin să dea pete de culoare peste oraș, la propriu!
REŞIŢA – În perioada 8-31 decembrie, în centrul Reşiţei se desfăşoară tradiţionalul târg de Crăciun. Evenimentul a fost deschis vineri cu aprinderea iluminatului festiv şi programul folcloric şi de colinde susţinut pe scena amplasată la faţa locului!
