Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Campania „Ghetuțele lui Moș Nicolae“, unul dintre cele mai mari proiecte caritabile din judeţul Caraş-Severin, se apropie de final în municipiul de pe Sebeş şi Timiş. În zilele ce urmează, ultimele perechi de ghetuţe vor fi distribuite beneficiarilor cu ajutorul voluntarilor Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte-filiala Caransebeș!

Cu sprijinul comunităţii, multe picioruşe sunt de acum încălzite, voluntarii împărţind zeci de perechi de ghetuţe, precum şi pachete cu dulciuri. „Am intrat în case cu pământ pe jos, am ținut în brațe copii premianți, dar foarte săraci, am dus un strop de bunătate și am primit un munte de iubire. Imaginile spun mult mai multe decât putem să descriem în cuvinte. Multe suflețele și piciorușe sunt încălzite, pentru că foarte multă lume a înțeles că a dărui este mai prețios decât a primi. Cu gesturi mici putem face un loc mai bun pentru întreaga noastră comunitate.“, au precizat reprezentanţii Parohiei „Intrarea Domnului din Ierusalim“ din Caransebeş.

Campania umanitară derulată cu sprijinul Episcopiei Caransebeşului se încheie pe data de 15 decembrie.

JCS-Nicoleta Moraru