CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă anul acesta au îmbrăcat uniforma de om al legii noi cadre, iar inspectoratul are cu 4%…
REȘIȚA – Un weekend pe an. Atât le e dat celor doi protagoniști să trăiască o iubire care nu încape în timp. Comedia romantică „Tot aici, anul viitor“, pusă în scenă de Teatrul de Artă Deva și regizată de Cosmin Crețu, ajunge la Reșița, pentru o singură reprezentație: vineri, 7 noiembrie, ora 19:00, pe scena Teatrului de Vest!
VEST – Mai mult, a plecat de la locul faptei cu mașina, deși avea și permisul de conducere suspendat!
CARAȘ-SEVERIN – Fostul, de acum, secretar de stat în Ministerul Economiei a fost pus sub control judiciar de magistrații timișoreni, după ce inițial fusese reținut pentru 24 de ore!
CARAȘ-SEVERIN – O propunere de meniu frugal, compus din trei produse tradiționale cărășene, atestate și prezente în Registrul național al…
REȘIȚA – Secția de handbal a clubului Mundo continuă să își consolideze echipa prin atragerea de oameni cu experiență și pasiune pentru sport. Cel mai nou membru al familiei Mundo este Snezan Radosavlevici, fost jucător cu evoluții notabile la CSM Reșița și un produs al handbalului reșițean, care își începe acum cariera de antrenor!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Miercuri, 29 octombrie 2025, la sediul TUR Reșița, s-au prezentat rezultatele finale ale proiectului european „BALKAN WBL COOPERATION – Consolidarea învățării la locul de muncă în Balcani”!
REȘIȚA – Campionul reșițean Daniel Crista a strălucit din nou pe velodrom, impunându-se într-un campionat național plin de intensitate și provocări. Sportivul a reușit să-și apere titlurile și să demonstreze, încă o dată, că determinarea și pasiunea pot învinge orice obstacol!
REȘIȚA – Au fost semnate, pentru început, șase acorduri de colaborare vizând amenajarea și îngrijirea unor terenuri!
CARAȘ-SEVERIN – Sindicatul Europol acuză existența unei duble măsuri în aplicarea legii, comparând cazul polițistului agresat de la Bocșa, unde agresorii se plimbă nestingheriți, cu unul de la Sighetul Marmației, unde un septuagenar a fost arestat pentru amenințarea, prin fax, a unui judecător!
REȘIȚA – Municipiul devine, în aceste zile, gazda unuia dintre cei mai apreciați artiști de street art din lume. Francesco Camillo Giorgino, cunoscut sub numele de Millo, a venit pentru prima dată în România și a ales orașul de pe Bârzava pentru a crea o lucrare murală de mari dimensiuni pe fațada blocului de pe Bulevardul Republicii nr. 4 (zona Intim)!
CARAȘ-SEVERIN – Un bărbat din Forotic a luat-o razna miercuri seară! Amenințările făcute vecinei au început să prindă contur, bărbatul aprinzând în propria-i ogradă focul, pregătindu-se să arunce obiecte aprinse peste gard!
CARAȘ-SEVERIN – O acțiune de șapte zile, derulată pe linie silvică, a atras 3 dosare penale, amenzi de 68.000 de lei și confiscări de lemne și rumeguș de circa 766.000 de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Marius Isac dă o veste bună vârstnicilor cu venituri mici, care vor primi cea de-a doua tranșă a ajutorului de 800 de lei, acordat anul acesta!
CARANSEBEȘ – Primăria Caransebeș a depus la ADR Vest o serie de proiecte de reabilitare energetică a mai multor blocuri de pe 13 străzi din municipiu. Blocurile vizate în această nouă etapă, după cea derulată recent prin PNRR, sunt de pe străzile Aleea Bujorului, C.D. Loga, Ardealului, Ștefan Herce, Luță Ioviță, Pavel Chinezu, Aleea Rapsodiei, Splai Sebeș, Aleea Trandafirilor, Țarinei, Cazărmii, Racoviței sau Balta Sărată!
CARAȘ-SEVERIN – Avertizarea meteo a intrat în vigoare cu puțin timp în urmă și e valabilă deocamdată până vineri seara, la ora 23!
CARAȘ-SEVERIN – Comitetul de Reglementare al ANRE, întrunit în ședința din data de 23 septembrie, a dat undă verde autorizației de înființare a sistemului de distribuție a gazelor naturale în opt sate din două județe ale țării, Caraș-Severin și Buzău!
REȘIȚA – Competiția amicală „Reșița Handball Cup” va fi organizată duminică, 5 octombrie, la sala de sport a Liceului Teoretic „Traian Vuia”. Vor participa șapte echipe de handbaliste junioare!
REȘIȚA – Fotbalistele de la categoria de vârstă U15, legitimate la CSM Reșița, au început Campionatul Național cu o victorie categorică, scor 5-1, cu AFC UTA Arad!





