Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Etapa a V-a a C.N. de Automobilism Viteză în Coastă a fost adjudecată tot de un reșițean.

În perioada 8-10 august s-au desfășurat la Teliu (județul Brașov) întrecerile etapei a V-a a Campionatului Național de Automobilism Viteză în Coastă Dunlop 2014. O cursă foarte echilibrată și, deci, foarte atractivă, în special fiindcă traseul este unul de viteză, în care, pe lângă măestria piloților, un rol foarte important îl are capacitatatea motoarelor.

În cele din urmă, în condițiile în care liderul campionatului, Lucien Hora, a fost nevoit să abandoneze, din motive tehnice, unul dintre colegii lui de echipă, Ovidiu Zaberca, a reușit să se impună în marea dispută cu Horațiu Ionescu Cristea și Armando Battocchi, ambii pe Ferrari 458, și cu Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer EVO 8), acesta din urmă sosind pe doi, la Open. Cu alte cuvinte, surpriza plăcută a etapei pentru iubitorii sportului cu motor din Reșița a fost Ovidiu Zaberca, cel care a fost conectat total la cursă. În plus, cu noile pneuri și unele retușuri, care s-au dovedit inspirate, „Cangurul“ și-a trecut în palmares o victorie istorică, într-o companie de invidiat. Drept urmare, merită toate felicitările! Așa cum merită și Mircea Pădurean, care, iarăși a făcut o cursă foarte bună, având în vedere forța mașinii pe care o pilotează (Volkswagen Golf IV). Astfel, a sosit pe opt la general, menținându-se pe pozițiile fruntașe în celelalte clasamente.

„Pentru mine a ieșit prost, ne-a declarat Lucien Hora. A fost o etapă cu ghinion. Mi-a cedat planetara și nu mai puteam face nimic. Nici dacă aveam rezervă. O urcare eșuată, înseamnă abandon. Asta este. Sunt supărat. Dar, în același timp sunt foarte bucuros pentru colegii mei, Ovidiu Zaberca și Mircea Pădurean. Zabi a făcut o cursă așa cum va trebui să le facă pe toate, în continuare. Pentru el a fost o etapă foarte importantă, pentru experiență și pentru convingerea sa că trebuie să tindă la mai mult. Că poate să aspire la mai sus. În ce mă privește, până la următoarea etapă trebuie să o pun pe Lola pe picioare. Voi pleca în străinătate după planetară, și voi continua lupta pentru titlul național“.

Următoarea etapă a Campionatului Național de Automobilism Viteză în Coastă Dunlop 2014 este programată în perioada 29-31 august, la Câmpulung Muscel.

Adrian Roman