Caraş-Severin, Romania

SLATINA NERA – Un ambiţios proiect prinde contur pe valea Nerei. Pe 25 septembrie se pune piatra de temelie la Clinica Oncologică Nera. Lucrările pentru prima unitate din România destinată recuperării suferinzilor de cancer, care se va construi la Slatina Nera, demarează la sfârşitul acestei luni, potrivit declaraţiilor primarului comunei Sasca Montană, Ion Poplicean. Proiectul aparţine Fundaţiei „Sfânta Irina“, al cărui preşedinte este prof. univ. dr. Pavel Chirilă, originar din Slatina Nera, care şi-a propus să amenajeze în această zonă o clinică modernă, de tip sanatorial, pentru bolnavii de cancer aflaţi în stadii incipiente, dar şi un centru de cercetări pentru prevenţia şi depistarea precoce a bolii.

Unitatea va dispune de un număr de 42 de saloane, iar fiecare pacient va beneficia de o cură de recuperare de 14 zile. Pacienţii vor beneficia de şedinţe de psihoterapie, fizioterapie şi kinetoterapie, dietoterapie, vor învăţa cum să aibă un stil de viaţă corect şi sănătos, adaptat nevoilor unui organism aflat în recuperare după lupta cu boala. Printre oamenii care se vor îngriji de bolnavii din clinica Nera se numără atât medici oncologi şi specialişti în recuperarea oncologică, cât şi farmacişti, biologi, psihologi, cadre medii, personal administrativ şi tehnic.

Proiectul „Nera“ a obţinut o finanţare de la Uniunea Europeană de 70% din totalul costurilor de implementare, restul sumei urmând să fie suportată de Fundaţia „Sfânta Irina“. Pentru că nu vorbim de o sumă mică, ci de un milion de euro, acum, este nevoie de oameni de bine care să întindă o mână de ajutor fundaţiei pentru strângerea acestor bani.

Lucrul acesta se poate face trimiţând un SMS la 890 în toate reţelele de telefonie mobilă, iar doi euro vor fi redirecţionaţi către construcţia clinicii. De asemenea, 2% din impozitul anual pe venit pot fi redirecţionaţi pentru reuşita acestui proiect.

Roxana Bălan Nafiru