Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – După ce s-a lucrat la etajele 1 și 2 și la acoperișul clădirii, administrația locală va investi acum 150.000 de lei în reabilitarea camerelor de la parter, unde vor fi amenajate spații de cazare cu condiții moderne.

„În următoarea perioadă vom demara lucrări de amenajare a parterului internatului de la Liceul Dacia de pe strada Tribunalului, în sensul de a amenaja camere pentru a caza voleibaliștii și fotbaliștii care joacă pentru echipele municipalității. Există o disponibilitate locativă la internat și dorim să evităm cheltuieli suplimentare la bugetul local sau la cele două cluburi cu chirii. Elevii vor fi cazați la etajul al doilea, care este deja refăcut”, a precizat primarul Marcel Vela.

Potrivit primarului municipiului, în faza următoare lucrările se vor axa pe estetica imobilului și pe eficiența termică a acestuia. „După ce vom finaliza amenajarea garsonierelor, vom trece la schimbarea la față a clădirii. Este vorba de izolarea termică a internatului și de înlocuirea geamurilor foarte vechi din lemn, aflate într-o stare avansată de degradare, cu unele noi, de termopan, tot cu fonduri din bugetul local”, a mai menționat edilul Caransebeșului, Marcel Vela.