Mirel Pascu: Nu isi achita darile, dar vrea sa fie primar! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Asta spune primarul Bocşei despre un cetăţean al oraşului, care nu şi-a plătit taxele şi impozitele.Una din probleme cu care se confruntă Primăria Bocşa este aceea că, prin dispariţia unor firme, impozitele şi taxele la bugetul local au mai scăzut. În plus, sunt şi mulţi restanţieri.

„Chiar luna aceasta, în 12 aprilie, Curtea de Apel Timişoara ne-a dat câştig de cauză prin sentinţă irevocabilă, într-un proces purtat cu un astfel de contribuabil care refuză să îşi achite dările. Este vorba despre Fundaţia Triumful Inimii. La data de 31 decembrie 2011, fundaţia respectivă avea datorii la bugetul local de aproape patru miliarde de lei vechi, mai exact 370.000 de lei noi. Iar pe anul în curs nici vorbă să achite ceva“, ne-a declarat primarul Bocşei, Mirel Patriciu Pascu.

Edilul şef susţine că, într-adevăr, administraţia locală poate acorda scutiri, dar numai pentru viitor şi numai pentru acte de caritate. „Eu în ultimii ani nu am văzut vreun act de caritate făcut de această fundaţie. Acum au împărţit ceva pachete, în scop de campanie electorală, pentru că domnul Cismăneanţu, şeful fundaţiei, candidează la primărie. Nu vreau să se înţeleagă că am ceva împotriva acestei candidaturi. Fiecare bocşean poate candida, însă nu cred că este corect să nu îţi achiţi impozitele şi taxele dar să vrei să devii primar. Sunt oameni necăjiţi care îşi achită dările din puţinul lor, iar persoane cu bani, cum sunt cele de la Fundaţia Triumful Inimii, nu fac acest lucru. Şi în sentinţa judecătorească dată în proces se spune că Primăria Bocşa a procedat în mod corect la calculul impozitului aferent clădirii Fundaţiei, în baza evidenţelor contabile. În plus, orice cetăţean care are un imobil trebuie să plătească impozit pe acesta. Ce ar fi dacă nu ar mai plăti nimeni dările pe care le are?“, a mai spus Pascu.

Lidia Almăjanu