Caraş-Severin, Romania

SOCOLARI – În urma unei coliziuni cu un autoturism, vehiculul şi conducătorul acestuia au luat foc.Fiind solicitaţi prin apelul unic de urgenţă 112, poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs în după-amiaza de 4 decembrie, în care a fost implicat un moped.

Echipa deplasată la faţa locului a constatat că în timp ce Iacob L., de 18 ani, conducea un moped, din direcţia Socolari spre Petrilova, nu a putut opri vehiculul pentru a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus de Gheorghe B., de 38 de ani, şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, mopedul a luat foc, fiind cuprins de flăcări şi conducătorul acestuia.

Din primele verificări s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere, nu purta casca de protecţie, iar mopedul nu era înregistrat, dar nici nu avea sistem de iluminare şi frânare. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului mopedului, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale, iar ulterior la Spitalul Judeţean Timişoara unde a rămas internat, având arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului.

Cei doi conducători au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Flavius Rotariu