Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Liderul Ligii a IV-a, ACS Magica Balta Caransebeș, a câștigat sâmbătă, 3 februarie, cu scorul de 3-0, același ca în jocul din turul campionatului, partida amicală cu Nera Bogodinț, meci disputat pe terenul sintetic din Valea Domanului! 

Pentru formația din Caransebeș au marcat golgheterul Ligii a IV-a, Adrian Megheleș, în minutele 11 și 58 (penalty) și V. Stancu, în minutul 73, cu o execuție demnă de topul televiziunilor de sport.

„A fost un joc disputat între două echipe bune și cred că acest amical a fost benefic pentru ambele formații. În primul amical am jucat cu Lugojul, am pierdut cu scorul de 5-2, dar a fost un joc în care ne-au lipsit unii fotbaliști. Vom mai avea un meci amical și cu cei din Lupac. De precizat este faptul că noi n-am întrerupt deloc pregătirea, am avut continuitate. Nu sunt schimbări în lot și sper că vor mai veni 2-3 jucători. Nu suntem o echipă care să plece în cantonament, dar este bine și ne descurcăm. Am ales să jucăm la Reșița, în Valea Domanului, datorită acestui teren sintetic foarte bun. Clasamentul ne obligă să avem ca și obiectiv câștigarea campionatului. Avem șapte puncte avans și sperăm să ajungem la baraj. În retur va fi la fel de greu, trebuie să rămânem serioși și vom vedea ce se va întâmpla.”, a spus Petru Bona, antrenorul de la Magica Caransebeș.

Cristian Șodâncă, team managerul de la Nera Bogodinț, a declarat la finalul meciului: „A fost un joc de pregătire destul de echilibrat până în minutul 60, până când am încercat să vedem la joc și pe ceilalți băieți pe care-i avem în lot. Am avut în repriza a doua mulți juniori în teren și am vrut să ne vedem nivelul. Pe lângă cei care au intrat ne-au mai lipsit 5-6 jucători de bază, unii fiind accidentați, iar alții au fost plecați cu serviciul. Nu ne-a interesat la acest meci scorul, decât să ne antrenăm împotriva unei echipe foarte bune. Acesta a fost și primul amical pentru Nera Bogodinț, doar ce am făcut două antrenamente. Din păcate, infrastructura de la noi din județ nu ne permite să ne antrenăm prea mult dacă nu avem un teren sintetic. Vom încerca să ne adunăm mai des la antrenamente. De asemenea, vor mai veni doi jucători să-i vedem și cred că vom avea o echipă bună în retur. Suntem o formație în construcție pentru sezonul următor. Vom mai juca amicale cu CSM Reșița U19, antrenată de Leo Doană, apoi ne vom deplasa în Serbia pentru un alt meci de pregătire și, probabil, pe 24 februarie vom mai disputa încă un amical în țara vecină. Dacă nu se va concretiza acel meci vom juca returul cu CSM Reșița U19. Pe 2-3 martie avem programat un amical și cu Retezatul Hațeg. Obiectivul echipei din retur este să joace un fotbal frumos și să formăm o echipă competitivă pentru sezonul următor. Ne dorim în partea a doua a campionatului să obținem un număr cât mai mare de puncte și să ne poziționăm pe locurile 2 sau 3. Să sperăm acum la locul 1 este puțin mai greu. Nu depunem armele și vom lua fiecare meci în parte și vom încerca să-l câștigăm. Cred că ne vom lupta și cu Magica, deoarece cred că vor mai pierde și ei puncte”.

JCS-Ștefan Moraru