REȘIȚA – Tania Adam a devenit campioană la Cupa României U20 și va participa astfel la Campionatele Europene, iar Andrei Bărbulescu a cucerit medalia de argint! Cupa României U20 s-a desfășurat la Constanța, iar cei mai mici sportivi s-au întrecut la o competiție internațională desfășurată în Ungaria!
„Cei mari au avut Cupa României de juniori U20, competiţie unde s-a făcut şi selecţia pentru participare la Campionatele Europene. Am intrat în concurs cu sportivi legitimaţi la CSȘ și CSM Reşiţa. De la CSȘ Reşiţa i-am avut pe Tania Adam, Andrei Bărbulescu, Raul Rădulescu şi Ricardo Voin, iar de la CSM am avut-o pe Ionela Câmpean. Ne bucurăm pentru Tania Adam, care a ieșit campioana României. A luat locul întâi și astfel va avea șansa să participe la Campionatele Europene, la categoria 68 kg. Andrei Bărbulescu a luat argintul la categoria 57 kg. Se putea mai mult. Ne doream să devină campion, dar se întâmplă, asta este. La categoria 50 kg, Ionela Câmpean a luptat pentru bronz, dar a obţinut în final doar locul cinci, din păcate. Sunt rezultate bune ținând cont că este nivelul destul de ridicat și e o categorie de vârstă mare. La Cupa României au participat în jur de 180 de sportivi. În paralel cu această competiție a avut loc și un turneu internațional în Ungaria, unde am participat cu 20 de sportivi din cei micuți. A fost o experiență frumoasă și benefică totodată, ținând cont că au fost peste 350 de sportivi pe patru saltele. Am avut şi rezultate, ne-am întors cu 11 medalii. Medaliații noștri cu aur sunt Ricardo Sarai, locul întâi la 68 kg, şi Andrada Dință, locul întâi la 32 kg. Am avut și locuri doi, prin Daniel Șendroni, la 25 kg, şi Iulia Mihart, la 42 kg, iar restul medaliilor au fost de bronz. Sunt copii buni care în curând vor aduce multe medalii pentru Reşiţa. Pregătirile continuă aici, în sala Clubului Sportiv Municipal din Reșița. Lotul naţional U15 are deja 10 zile de pregătire pentru turneul internațional ce va fi la Cluj peste două săptămâni, un turneu foarte puternic la care vor veni țări cu tradiția în lumea luptelor. Este vorba de Georgia, Armenia, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina. De obicei, cine câştigă aici ia medalie și la Campionatele Europene. În acest lot naţional avem și trei reșițeni, Rafael Barboş, Carlos Rădulescu și Cristian Cască!”, a declarat antrenorul Florin Dinţă.
JCS-Ștefan Moraru