Caraş-Severin, Romania

ORAVIŢA – Planul de mobilitate urbană nu numai că avansează prin asfaltările incluse în proiect, dar Primăria a achiziţionat deja cele patru autobuze hibrid!

În curând, orăviţenii vor circula cu autobuzele promise cu ceva timp în urmă, marca Mercedes, autobuze ecologice de ultimă generaţie, tip hibrid, care reduc emisiile de carbon. Proiectul, inclus în Planul de Mobilitate Urbană demarat în octombrie 2017, a fost aprobat, iar contractul de finanţare a fost semnat cu ADR Vest la sfârşitul lunii mai 2019.

După cum au remarcat şi orăviţenii, în oraş se asfaltează de zor străzi şi trotuare, strada Principală Răchitova, strada Spitalului, trotuarele din zona Gării, fiindcă liniile pe care vor circula aceste autobuze sunt străzi ce traversează oraşul şi fac legătura cu satele aparţinătoare. Reabilitarea acestora este inclusă în proiect, finanţarea fiind şi pentru şase kilometri de trotuare. Practic, proiectul se află în prezent în stadiul de execuție a lucrărilor de construire a terminalului, a străzilor şi trotuarelor. În urma licitaţiei, luna trecută a fost semnat contractul de achiziție cu firma câştigătoare, firma Mercedes, pentru cele patru autobuze urbane tip hibrid ce vor deservi transportul public. Astfel, locuitorii oraşului cu patină imperială vor fi primii din judeţul Caraş-Severin care vor beneficia de condiţii moderne de transport şi nu îşi vor mai face griji în privinţa sănătăţii din cauza emisiilor de carbon.

Reamintim că valoarea proiectului este de aproximativ 22 de milioane de lei, iar contribuţia Primăriei este de 2 la sută.

JCS-A.G.