Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – S-au făcut primii pași pentru construirea unui edificiu atât de necesar zonei stațiunii!

În 14 decembrie, la sediul primăriei din Băile Herculane, a avut loc predarea-primirea unui teren din domeniul public al localității Băile Herculane în domeniul public al statului și administrarea MAI. Evenimentul a avut loc în prezența primarului Cristian Miclău și a inspectorului șef al ISU “Semenic” al județului Caraș-Severin, locotenent-colonel Ionel Petru Tilca.

Atât conducerea ISU, cât și cea a orașului Băile Herculane au conștientizat necesitatea înființării unei subunități de pompieri în orașul de pe Cerna, cu scopul de a oferi cetățenilor urbei și din localitățile adiacente, turiștilor ori celor care doar tranzitează județul Caraș-Severin pe principala arteră de circulație din județ (DN6), un grad sporit de siguranță. Acesta este un prim pas necesar construirii ulterioare a unei subunități de pompieri atât de necesară în această zonă deoarece, actualmente, intervențiile sunt asigurate cu ajutorul unui echipaj de voluntari ce acționează pe raza orașului Băile Herculane, alături de un echipaj de pompieri profesioniști, echipaj dislocat din cadrul Detașamentului Caransebeș, aflat la peste 70 km distanță. Construcția noului sediu al subunității se va realiza prin finanțare externă, prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.

JCS-A.M.