REŞIŢA – Cupa Stelele Aninei 2014 a reunit sportivi reprezentând 16 cluburi din patru țări.
Clubul Sport Star Anina, cu sprijinul primăriei și al Consiliului Local, al Consiliului Județean Caraș-Severin și al Direcției Județene pentru Sport și Tineret, a organizat duminică, 12 octombrie, tradiționala manifestare cultural-sportivă Cupa Stelele Aninei.
În acest an, au onorat cu prezența sportivi din Tunisia, Serbia, Bosnia Herțegovina și România, în baza relațiilor de colaborare pe care clubul aninean le-a statornicit în ultima vreme. Într-o atmosferă de mare sărbătoare, Sala Sporturilor dovedindu-se neîncăpătoare și de această dată, printre laureați s-au regăsit și elevii profesorului Marian Mesinschi, artizanul manifestării. Astfel, la nivel de seniori, Alexandru Albu a cedat în finala cu Alexandar Vukanovic, din Banja Luka. Apoi, la copii și juniori s-au remarcat: Darius Gheralia, Darius Linca, Irina Vișovan, Nicoleta Filimon, Claudiu Vasile, Apolo Moldovan, Andreea Lupu, Sandra Toma, Raluca Toma, Feri Teodor, Oana Becia, Flavia Csomos, Doria Moise, Grațian Șuveț, Cristian Mustață, Petrică, Zahapchi, Robert Zmeu, Rareș Turculescu.
„La ediția din acest an am fost onorați și de prezența unor personalități sportive deosebite, Dusko Simic, președintele Federației de Karate din Bosnia și Herțegovina, Mihai Cioroianu, președintele F.R. de Karate EUREKA, ne-a declarat prof. Marius Mesinschi. Ne-am bucurat de un program de demonstrații de gimnastică sportivă, susținut de reșițeanul Ciprian Pintea, și de un micro-recital de muzică al trupei Angelo și GST Reșița. Premierea a fost făcută de primarul Gheorghe Românu, care i-a recompensat pe anineni, pentru rezultatele obținute în anul 2014, și de doamna deputat Valeria Schelean, care, sub formă de sponsorizare proprie, le-a oferit cadouri câștigătorilor tuturor categoriilor“.