Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Fostul manager al Spitalului Județean din Reșița a pierdut, din nou, în fața instanței, care a sancționat-o pentru că s-a trezit prea târziu. Nu, nu ne referim la faptul că ar fi ajuns undeva prea târziu, ci pentru că a întârziat când și-a modificat cererea de chemare în judecată. Asta a decis astăzi, 12 februarie, Tribunalul Caraș-Severin!

Șirul proceselor a început abia atunci când epopeea revocării din funcția de manager s-a încheiat. Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, rememorează ședința de atunci a Consiliului de Administrație al Spitalului Județean: „În urma acelei scăpări, cu stângăcia lui Bașag și a doamnei de la DSP, Stancovici e azi istorie și spitalul e pe mâini mai bune! Poate că și aici divinitatea ne-a ajutat!“

La al patrulea termen, după ce doi magistrați s-au abținut de la (re)judecarea cauzei, aceasta a fost în final soluționată. Instanța a decis să respingă cererea Alinei Stancovici, admițând excepțiile formulate de partea adversă. Întârziata are drept de recurs!

Redăm soluția pe scurt: „Admite excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanta Stancovici Simona Alina-Zora, având ca obiect suspendarea executării Dispoziției nr. 329/26.05.2023 în baza art. 15 din legea nr. 554/2004. Respinge ca tardivă modificarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Stancovici Simona Alina-Zora, având ca obiect suspendarea executării Dispoziției nr. 329/26.05.2023 în baza art. 15 din legea nr. 554/2004. Respinge excepția tardivității invocării excepțiilor inadmisibilității și tardivității de către pârât, invocată de către reclamantă, ca neîntemeiată. Admite excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării Dispoziției nr. 329/26.05.2023 în baza art. 14 din legea nr. 554/2004, formulată de reclamanta Stancovici Simona-Alina-Zora. Respinge cererea de suspendare a executării Dispoziției nr. 329/26.05.2023 în baza art. 14 din legea nr. 554/2004, formulată de reclamanta Stancovici Simona-Alina-Zora, în contradictoriu cu pârâtul Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, ca inadmisibilă. Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația Uniți Reușim și Laza Călin Mircea. Ia act că reclamanta și intervenientul accesoriu Laza Călin Mircea și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Caraș-Severin. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția pârților prin mijlocirea grefei instanței azi,12.02.2024.“

În caz de recurs, rămâne de văzut dacă magistrații Curții de Apel Timișoara vor avea alt calendar pentru Stancovici decât cel de la Reșița.

JCS-A.M.