CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
✔️ Cică liberalii sunt supăraţi foc pe Dunca pentru limbajul colorat pe care l-a folosit la ultima şedinţă. Din gura preşedintelui a plouat cu tot felul de cuvinte care mai de care mai grele. Nu vi le mai redăm şi noi că le puteţi vedea pe live-ul şedinţei. Comentatorii nu l-au apostrofat pe Dunca. Au înţeles că tsunamiul declanşat din gura preşedintelui ar fi fost justificat: a înjurat tot ce a prins pentru binele judeţului. Acuma sincer, Dunca nu poate şi nici nu vrea să vorbească în termeni „binecuvântaţi“ cum o face şeful PNL, Marcel Vela. Nu se bagă peste el. Şi am înţeles că nici nu vrea să îi bată pe cei care îl supără. Ar fi lipsă de respect faţă de prietenul lui, Nelu Popa. Doar Nelu îi poate trosni pe toţi…
✔️ Prefectul Dragomir loveşte din nou. După ce a anunţat pompos că Arsenal intră pe mâna britanicilor, acum a venit rândul unui alt mastodont falimentar să fie reînviat de fostul finanţist precum Albă ca Zăpada când a fost sărutată de Făt Frumos. Pe post de Albă ca Zăpada e combinatul de la Oţelu Roşu, pe post de Făt Frumos este omul de afaceri Umbrărescu. Noi o să vorbim cu Umbrărescu şi o să îi spunem să vină singur la Oţelu. Dacă se lasă adus de Dragomir şi de Luca s-ar putea să se rătăcească. Exact cum s-a rătăcit firma britanică sau Corpul de Control al Prefecturii în drumul spre Moldova Nouă…
✔️ Noi credeam că City Center, blocul frumos din centru, de lângă Lidl, este al lui Popa şi al lui Dunca. Se pare că şi dacă a fost al lor, în scurt timp nu va mai fi, şi asta pentru că doctorul Diaconescu s-a pus pe cumpărat apartament după apartament. În curând îi cumpără şi pe Dunca, şi pe Popa. Glumim. Are doar două şi l-ar vrea şi pe al treilea. Nu de alta, dar nu vrea să fie la egalitate cu Sami de la Termoconstruct care are tot două, în acelaşi bloc. Cum adică să fii medic şi să te laşi mai prejos la un patron…
✔️ Hurduzeu şi Torma pledează pentru Dacia. Cei doi parlamentari nu doar că au renunţat la a mai merge cu maşinile lor, mărci străine şi scumpe, dar le-au abandonat. Cică le lasă să se învechească şi le vor da la Rabla ca să cumpere ceva Sandero City, Logan Expression. Până atunci au împrumutat nişte Loganuri vechi şi se plimbă cu ele. Mai mult, ca şef al primarului de Bozovici, Silviu l-ar fi obligat pe Adi Stoicu să renunţe la Lexusul ultimul răcnet şi să treacă pe Duster. Ce ţi-e şi cu dragul ăsta de România! Ajungi de nerecunoscut…
✔️ La recenta şedinţă a Consiliului Judeţean, secretarul judeţului, Darian Ciobanu, a răbufnit. Nu ştim dacă de nervi sau juca o scenetă în care voia să arate cât de chinuit este el. A uitat că pe timpul lui Hurduzeu nici nu deschidea gura. Dacă nu ar şti că Dunca are pumnul greu de maramureşean sănătos, acolo l-ar fi trosnit pe preşedinte. Dar are şi Darian fricile lui, a renunţat să mai meargă să fumeze şi aproape că a plâns când i-a spus preşedintelui că nu se poate substitui şi în locul celor de la Direcţia Economică, nu le poate face pe toate. În locul lui Dunca îi spuneam că nu trebuie să se chinuie. Să lase telefonul scump, scaunul nou de birou, maşina de serviciu şi să plece spre un loc mai bun. Nedelcea oricând i-ar ceda locul lui de secretar de stat… aşa de dragul vremurilor în care Darian chiar era pus la punct în şedinţele CJ.
✔️ Ca să nu ne spuneți că-i vedem doar pe unii gen Bebe Pasere, care de ani buni, pe bani si mai buni, e la fel de rar pe la lucru precum pârșul de stejar în pădurile păstorite de Tabugan, azi vă spunem de privighetoarea de la Rusca, nimeni alta decat Stana Stepanescu, șefa Culturii din Caransebeș, pe lângă care Bebe e mic copil. Stana vine la lucru în funcție de bioritmul ei care e setat pe modurile „weekend” și „seara”. La lucru, adică la petrecerile unde cântă chiar și însărcinată fiind, nicidecum pe la Casa de Cultură. Pe cuvânt, parcă dădea mai des pe la Casa de Cultură pe vremea lui nenea Coajă, când se ruga de el smerită să o lase și pe ea să cânte câte o piesă, două, la spectacolele din Teiuș.
✔️ În amenzi să ne batem sau în fiole să ne mirosim? Așa se poate traduce războiul izbucnit zilele treute la Caransebeș, unde „zmeii” de la Locală s-au luat la trântă cu „balaurii” de la Națională! De purtătorii de uniformă vorbim! Cu noile reguli de parcare, localii s-au apucat să amendeze polițiștii de la Municipiu, reacția acestora fiind una extrem de rapidă. Au tras pe dreapta din trafic toate mașinile Primăriei și Poliției Locale, cu tacâmul aferent, inclusiv fiola! Pare-se că lucrurile s-au calmat în urma dialogului dintre șeful de la Rutieră și primarul Borcean.
✔️ Ghinion pentru Ion Mocioalcă! Deși Bebe, omul său de încredere, negociase cu Andrei Ungur votarea unui amendament pentru asfaltarea străzii pe care locuiește, asta nu s-a mai întâmplat, cei câștigați fiind doar liberalii, cărora trupa lui Bebe le-a votat amendamentul. Și oricum, pe strada lui Mocioalcă, cei care bagă rețelele de apă și canal se mișcă precum ochiul mortului, iar noroiul e la el acasă. Să nu fi auzit Filipescu că pe strada respectivă stă ditai vicele de la Curtea de Conturi?
✔️ Dacă n-ați știut, vă spunem noi că cel care se va ocupa de trotuarele din Caransebeș este un fost elev al primarului, om serios de altfel, cu o firmă și mai serioasă. Oricum, cu mult mai serios decît celebrul Bulă de la Armeniș, colegul de partid de la PRO adus de Bebe să renoveze fântâna lui Oprea. Ce-a ieșit din mâinile lui Bulă s-a văzut, iar Cultura a stopat lucrările. Mai bine le făcea Bebe, măcar s-a specializat pe case, în Anglia.
✔️ Am auzit că Blaga, primarul de la Văliug, nu ar cocheta cu PSD de dragul PSD, ci de urâtul lui Alin Muntean, liberalul promovat de Vela pe funcţii care mai de care mai înalte. Chiar dacă e un om umblat prin lume, pentru Blaga este greu de înţeles ce a putut face Muntean să ajungă în dreapta lui Predoiu. Vela i-ar fi dat primarului de Văliug o explicaţie cam complicată, alambicată, complexă, binecuvântată chiar, dar Blaga tot nu a înţeles. Îi spunem noi: Muntean a fost subprefect, director la Cultură, este secretar de stat pentru că este de la Glimboca. Acolo oamenii sunt docili, respectuoşi. Ăştia de la Văliug sunt nebunatici. Ce să faci cu ei prin funcţii înalte?
P.S. Nu uitați! Acesta este un pamflet, tratați-l ca atare!