Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Specialiști în ORL, urologie și psihiatrie vin cu servicii de calitate pentru asigurați. Este promisiunea pe care medicii Leonard Chiseliță, Valerică Lineschi și Milena Juverdeanu au făcut-o cu ocazia semnării contractelor cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS)!

Leonard Chiseliță, medic ORL, a mai colaborat cu CJAS întrucât, din 2006, a activat în cadrul Policlinicii SMF. Între timp aceasta s-a restructurat, iar dr. Chiseliță și-a deschis cabinet medical individual, prin care este din nou sub contract cu CJAS. Lucru benefic, în opinia sa, într-un județ unde posibilitățile financiare sunt reduse, dar asigurații au nevoie de asistență medicală de calitate.

În aceeași situație este și urologul Valerică Lineschi, fostul său coleg în cadrul policlinicii amintite. „Activitatea nu este nouă pentru noi, ci forma de organizare. Ne dorim să ajutăm asigurații din județ cât mai mult posibil!”, afirmă dr. Lineschi.

Psihiatrul Milena Juverdeanu a studiat la facultatea din Timișoara, a făcut stagiatura la Sibiu, iar în prezent are cabinet individual la Caransebeș. „M-am consultat cu medici din zonă și știu că există deficit de medici. De aceea consider că pot face o diferență, pentru a beneficia cât mai mulți oameni de servicii medicale într-un timp cât mai scurt.”, a spus dr. Juverdeanu.

Tuturor, directorul CJAS, Ionuț Popovici, le mulțumește pentru că sunt alături de instituția pe care o conduce. „Atâta timp cât asiguratul nostru este respectat, aveți în CJAS necondiționat un partener corect pentru că scopul nostru este comun.”, au fost cuvintele de „bun venit” ale șefului CJAS.

JCS-Ionel Ivașcu