Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Handbaliștii vor deputa în noul sezon al Diviziei A împotriva echipei CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu, partidă de va avea loc pe 16 septembrie, în Sala Polivalentă din Reșița!

„Pentru noul sezon competițional, echipa noastră este repartizată în Seria A, unde suntem opt echipe. Din punctul meu de vedere, suntem patru, dacă nu cinci echipe foarte puternice, cu loturi aproximativ egale ca valoare. Sunt şi echipe care au jucat recent în primul eșalon, adică în Liga Națională. Va fi o primă parte a campionatului foarte grea, în acest sezon s-a schimbat puțin și desfășurarea campionatului, în sensul că nu s-au mai făcut patru zone geografice, se joacă doar în două zone geografice. Va fi tur și retur, după care primele patru din fiecare serie vor juca în sistem play-off. Din punctul meu de vedere, cea mai puternică echipă din serie este, fără doar și poate, echipa din Odorhei. Apoi, alte echipe puternice sunt cele din Oradea, Craiova și Făgăraș. Între noi și echipele menționate adineauri va fi lupta, zic eu, pentru cele patru poziții care te duc în play-off. În prima etapă, care va fi în data de 16 septembrie, o să jucăm acasă împotriva echipei CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu. Este primul nostru meci oficial cu noua structură, noua conducere şi cu câțiva jucători noi. Nu trebuie să ne vedem câștigători încă de la vestiare, ca să zic așa, va trebui să luptăm, va fi un meci greu, dar eu sunt convins că vom lua primele puncte.”, a declarat Adrian Acea, coordonatorul secției de handbal de la CSM Reșița.

JCS-Ștefan Moraru