REȘIȚA – Echipa de handbal formată din elevi de gimnaziu de la Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița a câștigat faza zonală și s-a calificat la cea națională din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar!
„Colegiul Național <<Mircea Eliade>> a câștigat faza zonală la gimnaziu, la handbal băieți și va reprezenta județul Caraș-Severin la finala pe țară. Ne vom lupta pentru primul loc cu alte șapte județe. La faza zonală au participat echipe din Arad, Timiș, Alba și Hunedoara. Faza națională va fi în perioada 19-22 mai, la Constanța. Copiii au avut o comportare exemplară. Am reușit în cel mai scurt timp să aliniem o echipă formată din fotbaliști, înotători, gimnaști și elevi care n-au făcut niciodată sport de performanță. Din echipă mai fac parte și trei copii care fac handbal, dar ca și vârstă au fost mai mici cu trei ani decât ceilalți. Unul dintre copiii din echipă este și campion național la gimnastică, este vorba despre Andrei Titi. De asemenea, l-am avut în echipă și pe fratele lui Andrei, Denis Titi. Pot spune că am avut două perechi de frați în competiție. Pe lângă frații Titi, au fost și frații Domil. Finala zonei a fost una extrem de spectaculoasă în fața echipei din Arad și s-a terminat la loviturile de la șapte metri. Sunt foarte mândră de ei pentru ceea ce au realizat în acest timp scurt și vreau să le mulțumesc inclusiv antrenorilor copiilor, cei de la fotbal și cei de la gimnastică. Au înțeles situația și i-au lăsat pe copii să participe în campionatul școlar, pe o altă disciplină decât evoluează ei de obicei. Promitem să reprezentăm județul Caraș-Severin așa cum vom putea noi mai bine. Având în vedere că au voie să participe copii legitimați la handbal, sunt sigură că vor juca cei care evoluează în campionatul național de juniori. Noi cred că suntem o excepție că avem copii nelegitimați în finală. De asemenea, suntem calificați la faza zonală și cu elevii de la minihandbal ai Colegiului Național <<Mircea Eliade>>. Din această echipă fac parte mai mulți copii care fac handbal de performanță și sunt antrenați de mine la CSM Reșița. Faza zonală la minihandbal va fi pe data de 14 mai și sperăm să facem o figură frumoasă. Sperăm să ne calificăm și cu această echipă la faza națională, deoarece am mare încredere în ei, având în vedere că acești copii fac handbal de performanță”, a declarat Carmen Dumitru, profesoară de educație fizică și sport și antrenoare de handbal în cadrul CSM Reșița.
JCS-Ștefan Moraru