Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Despre ce se va face cu această sumă, în lei, adică undeva la 50 de miliarde de euro, ne-a vorbit deputatul social-democrat Silviu Hurduzeu!

Șeful PSD Caraș-Severin a explicat că „după demersul privind scăderea prețurilor la alimentele de strictă necesitate, un alt proiect de maximă importanță e lansat în dezbatere publică, cel privind Programul național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții. Proiectul actului normativ a fost citit în primă lectură în ședința de guvern. Până la finalul anului viitor guvernul Ciolacu are ambiția să aloce 250 de miliarde de lei – aproximativ 50 de miliarde de euro,  pentru investiții“.

Prin Programul național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții, guvernul alocă cel puțin 1 miliard de lei, care să susțină: investițiile în înființarea unei noi unități de producție sau diversificarea/amplificarea activității existente; investiții inițiale pentru o nouă activitate economică, circumscrisă obiectivelor Programului; achiziția de brevete, licențe și alte drepturi de proprietate intelectuală  pentru creșterea calității producției interne de produse și materiale de construcții, ca premisă pentru creșterea exporturilor.

Despre costurile coșului zilnic, deputatul Silviu Hurduzeu a adăugat: „În doar două săptămâni de la preluarea conducerii Guvernului, PSD a oprit creșterea prețurilor la alimente, rezolvând astfel principala problemă a românilor. Măsura va proteja puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii, care au fost cei mai afectați de inflație. În pofida tuturor criticilor, măsura propusă de PSD a fost agreată cu operatorii economici, ceea ce înseamnă că soluțiile sunt viabile și nu vor produce perturbări în piața de alimente.“

JCS-T.K.