Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Dacă până mai ieri treceam cu frică pe sub scheletul ruinat din Centrul Civic, în curând, dacă urbea dă banii pe el, vom avea o promenadă cu tiroliană, bungee jumping şi restaurante.

Reşiţenii se pot mândri cu faptul că au un oraş care… „a fost odată“, dificultatea apare atunci când vrei să arăţi ceva altora – unui grup de turişti spre exemplu sau prieteni veniţi de prin alte părţi. Avem câteva simboluri, un muzeu de locomotive, câteva palate şi fântâni din zona centrală, un mic parc zoologic, un furnal-monument, care nici măcar nu-i primul, ale cărui fiare, după ce că sunt roase, ar fi şi radioactive. Mai avem şi un funicular cu care ne-am putea lăuda, asta dacă n-ar sta să cadă… Dar lucrurile încep să se mişte, piaţa centrală a devenit mai animată, cele câteva terase au mai făcut trecătorii să rămână mai mult lângă umbra minunii cinetice a maestrului Constantin Lucaci, dar asta nu e tot! Iniţiativa de consolidare şi regândire a funicularului, respinsă iniţial de Consiliul Local, urmează să fie luată din nou în discuţie în zilele ce urmează, cu sau fără încă o dezbatere publică aferentă. Iar ea se bazează, în primul rând, pe cumpărarea ruinei acestuia de către municipalitate.

Ce presupune proiectul de punere în valoare a funicularului? „Tronsonul central al funicularului de calcar reprezintă un simbol al Reşiţei. Trebuie să ne gândim la faptul că niciodată acesta nu va mai putea fi pus în valoare în scopul iniţial care i-a fost destinat. Pe parcursul anilor, proprietarul acestuia s-a schimbat prin vânzări-cumpărări succesive, dar la iniţiativa dlui primar Ioan Popa, încercând să valorificăm o oportunitate conferită de ceea ce înseamnă o axă de finanţare de la Bruxelles «Urban inovative action», ar urma ca acest funicular să facă obiectul modernizării, în sensul realizării pe suprafaţa lui a unui loc de bungee jumping, a unei tiroliene, respectiv a unor mici unităţi de alimentaţie publică. Sub această formă, funicularul ar putea fi repus în valoare“, a precizat Marius Lengyel, consilier al primarului, coordonator al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al municipiului Reşiţa.

Potrivit oficialului, „timpul este foarte scurt! Valoarea până la care se poate finanţa un astfel de proiect poate fi de chiar 5 milioane de euro şi una dintre condiţiile pentru ca el să fie eligibil este aceea de a fi îndrăzneţ, inovativ şi să nu se fi implementat în nicio parte a Europei. Ar fi ceva extraordinar ca dintr-un funicular, iniţial modalitate de transport al calcarului, să facem cu totul şi cu totul altceva. E mai mult decât îndrăzneţ şi inovativ un astfel de proiect şi tocmai de aceea eu, colegii mei, dl primar Ioan Popa, susţinem o astfel de iniţiativă.“

lengyel-dumitru

Ar fi unic în Europa…

Dacă asigurarea finanţării se face, teoretic, până în anul 2020, „perioada de depunere este undeva în februarie anul viitor, ne-a declarat Sorin Dumitru, directorul de cabinet al primarului. În general, toate proiectele care au titulatura proiectelor orizontale de la Bruxelles, cum este «Urban inovative action», au termen de depunere februarie 2019. Singura problemă este că proiectele acestea trebuie abordate din timp pentru că în spate există în general o analiză şi un parteneriat care se face. Nu sunt proiecte care se fac de sine stătător, şi o să dau exemplul oraşului Clujul, care a avut depuneri pe «Urban inovative action», şi discuţiile pe care le-am avut cu ei şi cu cei de la autoritatea finanţatoare pe această axă este că ei s-au ocupat de o cerere de finanţare pentru un astfel de proiect cu doi ani în avans. Pentru că ei trebuiau să creeze parteneriatele respective, trebuiau să pregătească documentaţia respectivă. Şi din acest motiv noi am încercat să urgentăm partea aceasta de elaborare de documentaţie în vederea elaborării cererii de finanţare. (…) Ar fi unic în Europa şi trebuie să avem în vedere faptul că el face parte din patrimoniul industrial al Reşiţei. Deci el are o valoare destul de semnificativă din punctul de vedere al patrimoniului industrial, al naşterii, al istoricului municipiului, al dezvoltării urbanistice în tot ceea ce înseamnă Reşiţa, să-i dai o altfel de valoare, să-l reintegrezi cumva arhitectural în dezvoltarea oraşului şi să-l şi păstrezi local înseamnă foarte mult. Pentru că Reşiţa nu are un patrimoniu ca alte oraşe medievale, gen Sighişoara, Braşov, Sibiu. Patrimoniul şi istoricul Reşiţei este din punct de vedere industrial“.

Să nu ne cadă în cap!

În urmă cu vreo patru ani ne-am trezit şi cu incidente, când o fetiţă a fost rănită de o bucată de lemn căzută de pe obiectiv, astfel că a fost adusă în discuţie şi siguranţa cetăţenilor. „Nu sunt expert în domeniul tehnic, însă deşi s-au făcut unele mici intervenţii de conservare, mici reparaţii asupra acestuia, sublinia Marius Lengyel, cu toate acestea, pe timp ce trece, funicularul se degradează. Doamne fereşte să ne trezim vreodată în situaţii că se desprind bucăţi din el, că se ajunge la oameni răniţi sau chiar pierderi de vieţi. Una din valenţele acestui proiect propus de dl primar Ioan Popa este şi aceea că se conservă, se modernizează, se repară, se stabilizează, astfel încât să excludem posibilitatea unor riscuri cu privire la viaţa şi integritatea unor cetăţeni ai municipiului Reşiţa“.

Concluzia specialiştilor e că trebuie să dăm cât mai repede banii pe funicular şi să ne apucăm de treabă, ca să nu ne cadă-n cap. O sumă de 609 mii de lei, adică 129.567 euro, atât ne mai desparte de proprietatea funicularului. Iar ea ne-ar oferi o şansă la loteria europeană pentru 5 milioane de euro…