Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În Caraș-Severin a demarat programul național „Campionii României în școală, liceu și universitate”, lansat pe 24 noiembrie, la Palatul Victoria din București, de ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca.

„Sportul creează modele, România are nevoie de modele. Avem obligația, împreună, să dăm încredere campionilor de mâine”, declara atunci ministrul. Marius Dunca a precizat că acest program va fi dezvoltat în școli, licee și universități, prin participarea sportivilor de performanță, care vor avea întâlniri cu elevii și studenții și le vor vorbi despre importanța sportului și a educației fizice. Proiectul își propune să ajungă în aproximativ 2.500 de unități școlare din cele 41 de județe și municipiul București.

În Caraș-Severin, acțiunea a început la Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița, prin prezența în mijlocul elevilor a celui mai bun boxer amator român din toate timpurile, Francisc Vaștag.

„Eu îi îndrum pe copii și tineri să intre în sălile de sport, să vină și să facă mișcare pentru sănătate. Este o acțiune binevenită din partea ministerului. Cred că acest lucru trebuia să-l facem mult mai devreme și să insistăm mai mult pentru ca cei mici să aleagă sportul, în număr cât mai mare. De asemenea, cred că trebuie să stăm mai mult de vorbă și cu părinții celor mici. Odată ajunși în sală, cu siguranță se vor îndrăgosti de sport”, a declarat Francisc Vaștag.

La scurt timp de la întâlnirea cu liceenii, Francisc Vaștag și reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș-Severin (instituție condusă de fostul atlet de performanță, Cătălin Hogea) au poposit la sala de sport a Școlii Gimnaziale Nr. 9 din municipiul de pe Bârzava, unde triplul campion mondial la box a avut parte de o primire călduroasă. În ambele unități de învățământ vizitate, Francisc Vaștag s-a fotografiat și a dat autografe tinerilor săi admiratori.

Programul „Campionii României, în școală, liceu și universitate” va continua zilele următoare cu alte vizite, deocamdată în școlile reșițene. Până la finalul proiectului, care va dura aproximativ doi ani, campionii vor intra în toate școlile din Caraș-Severin.

Adaugă comentariu