Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Peste 8 ore de interviuri şi 100 de documente, schiţe şi fotografii vechi scanate întregesc de pe acum monografia dedicată morilor de apă de la Rudăria, vechi de sute de ani!

Documentarea echipei de la Acasă în Banat despre morile de apă ale Rudăriei s-a încheiat de curând. Un întreg arsenal de informaţii a fost cules de cei de la Acasă în Banat, de la oamenii care trăiesc pe frumoasa vale a Almăjului. Pe lângă tehnicile folosite la construcţia, reparaţia şi întreţinerea morilor, cei de la Acasă în Banat au cules şi elemente de folclor, cântece şi obiceiuri, care vor întregi povestea fascinantelor mori de la Rudăria. „Va dura ceva timp până când voi reuși să asimilez toate informațiile culese la Rudăria. Am înregistrat peste 8 ore de interviuri, am făcut peste 600 de fotografii și am scanat vreo 100 de poze vechi, schițe, documente. Am ascultat unele relatări fenomenale și sunt atât de multe de povestit că nici nu știu de unde să încep! Toate acestea ne vor ajuta să completăm datele deja foarte consistente pe care le dețineam despre Rudăria, în pregătirea monografiei dedicate morilor.“, a precizat Radu Trifan, preşedintele Asociaţiei Acasă în Banat.

Principalele idei desprinse din cercetările echipei de la Acasă în Banat se referă la dispariţia altor mori şi la situaţia lor juridică. „Am clarificat și dispariția altor mori în perioada care a urmat potopului: din Piatră, Dăcicoanea (care încă mai apare în lista monumentelor istorice), Firizul (Murguleștilor), morile de pe pârâul Ilochii, Moara de pe pârâul Mraconia (azi în Mehedinți), a morilor de pe Iloca. Am documentat existența la Rudăria și a roții verticale, instalată la cele două gatere, chiar în patria roții orizontale (ciutura). Ne-am lămurit și asupra aspectelor care au ținut de proprietatea morilor în perioada economiei centralizate și implicit despre colectivizare, despre familiile care au rezistat colectivizării. Am înregistrat relatări de primă mână despre tehnicile folosite la construcția, reparația și întreținerea morilor, dar și despre vechimea lor. Am cules și multe elemente de folclor, legende, credințe, cântece, obiceiuri, care vor întregi povestea morilor de la Rudăria. Toate direcțiile de cercetare a morilor ajung să se intersecteze cu istoria și cultura localității, așa că invariabil au apărut și multe întrebări fără răspuns legate de originea rudărenilor, despre graiul lor, despre migrațiile și influențele din alte culturii, despre perioadele istorice definitorii și multe multe altele.“, a mai precizat Radu Trifan.

JCS-Nicoleta Moraru