Felix Borcean: Aş obliga puţin parlamentarii din Caransebeş să circule cu trenul! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Zilele trecute vă prezentam imagini cu proptele de pe peronul gării din Caransebeș, care a devenit un real pericol pentru cei nevoiți să ia trenul spre diferite destinații!

Iar unele din reacțiile oamenilor au țintit către Primăria Caransebeș, deși clădirea gării aparține de Compania Națională CFR SA. Așa că l-am întrebat pe primarul Felix Borcean ce e de făcut, pentru că, așa cum spune chiar el, clădirea gării e poate singurul lucru pe care călători din alte orașe îl văd și-și fac o imagine despre Caransebeș.

„Nu demult am fost în clădirea gării, da, nu este cea mai reușită sau mai aspectuoasă gară din țara noastră, dar foarte multe gări arată așa. Probabil societatea care gestionează gările, SNCFR-ul, poate-și va îndrepta privirea și către gara din municipiul Caransebeș. N-arată bine, e foarte adevărat, n-am fost în zonele de băi, dar niciodată nu a arătat bine și, dacă mă întrebați, cred că au fost momente când a fost și mai prăpădită. Poate ar trebui ca parlamentarii din Caransebeș, vreo patru dacă nu mă înșel, să fie obligați să circule cu trenul, dar nu cred că nu știu situația. Lumea oricum asimilează situația de degradare a gării cu primăria, nicidecum cu CFR-ul, prea puțini știu că primăria nu poate face lucrări acolo. Gara e interfața orașului pentru mulți oameni. N-a fost printre prioritățile mele, dar o să mă ocup și de treaba asta”, a precizat primarul Felix Borcean.

Până atunci, să mai spunem că deși am solicitat încă de zilele trecute un punct de vedere oficial al celor de la CFR cu privire la starea gării din Caransebeș, până la această oră… tăcere!

JCS-R.M.