Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Jandarmii reşiţeni au fost sesizaţi de două femei, mamă şi fiică, în vârstă de 49 şi de 27 de ani, vizavi de faptul că au fost victimele unor ameninţări şi agresiuni venite din partea unui bărbat pe care-l cunoşteau. De fapt, fostul ginerică, în vârstă de 34 de ani, le-a trecut pragul în 2 martie, de dimineaţă, cu alcool la bord.

A intrat în curtea unde locuiau fosta soţie şi mama ei, motivând că a venit să aducă un cadou fetiţei sale. Potrivit jandarmilor, după ce discuţiile s-au încins, bărbatul a devenit recalcitrant, pălmuindu-şi de mai multe ori fosta soacră. Nici fosta iubire a vieţii n-a scăpat „nefelicitată“, reşiţeanul promiţându-i că o va înjunghia.

„În urma celor constatate, jandarmii au întocmit celui în cauză actele de sesizare, acesta fiind susceptibil de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi de ameninţare. Actele au fost predate Poliţiei Municipiului Reşiţa pentru continuarea cercetărilor“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.