Făţărnicie şi lipsă de respect pentru eroii din Decembrie `89 - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Suntem în acea perioadă a anului în care toată suflarea massmediei şi politicii româneşti se înghesuie la comemorări, omagii, slujbe, depuneri de coroane, în amintirea eroilor evenimentelor din Decembrie 89.

30 de ani au trecut de când mişcarea începută la Timişoara (nu analizăm aici de către cine şi de ce) a început să se propage, asemenea unui foc de paie, pe tot cuprinsul ţării. După ce oamenii au ieşit în stradă, înfruntând represiunea regimului, după ce Ceauşescu a fugit şi a lăsat practic conducerea ţării în aer şi după ce pericolul real trecuse, în scenă a intrat filmul mai mult sau mai puţin artistic numit „Revoluţia Română în Direct“. Loc principal de desfăşurare a acţiunii: Televiziunea Română (denumită ironic Liberă). A debutat cu un Caramitru, în formă de zile mari, şi cu un Mircea Dinescu de-a dreptul senzaţional (un fel de Dan Diaconescu). Replică rămasă celebră: „Mircea, fă-te că lucrezi!“. Au urmat personaje din ce în ce mai tenebroase, ca Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, gen. Militaru etc. Cu toţii s-au prezentat drept mari revoluţionari, victime ale odiosului regim totalitar, luptători vajnici pentru libertatea şi eliberarea României de sub „tiranul ăla nenorocit de Ceauşescu“. Cu tot avântul lor, de-a dreptul pionieresc, până în 22 decembrie lumea nu prea i-a văzut pe străzi. Nici n-aveau cum să fie acolo, până atunci situaţia era cu adevărat periculoasă, iar rolul lor începea după ce Ceauşescu nu mai avea putere şi nu mai putea să riposteze. Ei sunt exact vitejii care se arată după război şi care aleargă bezmetic pe câmpul de luptă sfârtecând nişte răniţi amărâţi şi incapacitaţi (în cazul de faţă, morţii de după 22), doar pentru a avea sânge proaspăt pe mâini, demonstrându-şi astfel implicarea. Încet-încet, rolurile secundare (Caramitru, Dinescu etc) au început să iasă din acţiunea filmului, lăsând personajele principale să dicteze mersul lucrurilor.

Pentru cine nu-şi mai aduce aminte, numărul morţilor a crescut exponenţial după 22 decembrie, ora 12, celebrul moment în care Nicolae Ceauşescu fuge cu elicopterul de pe acoperişul Comitetului Central. Până în acel moment erau 271 de morţi în toată ţara. Ca să scape ţara de „masacrul“ lui Ceauşescu, au mai murit încă 895 de persoane. Aşa… ca să trecem de o mie de morţi. Lu` al bătrân şi aşa i-au pus în cârcă vreo 60.000. Erau doar cifre. Noua conducere „democratică“ nu făcea diferenţa între vieţi pierdute şi cifre, pentru ei nu conta. Afară începuse lupta pentru supravieţuire, dirijată magistral din studiouriloe TVR. Oamenii se adăposteau de gloanţe, trăgeau unii în alţii, în urma unor ordine contradictorii şi… mureau. În spatele uşilor închise începuse altă luptă. Mai importantă decât cea de pe străzi. Lupta pentru împărţirea ciolanului. Printre primele pe listă: societăţile de comerţ exterior din subordinea Securităţii. Alea trebuiau împărţite repede. Şi s-au împărţit mai rapid decât laptele de la celebrele cozi de dinainte de 89. Apoi ceva funcţii pentru cei câţiva norocoşi care au reuşit să treacă din vâltoarea evenimentelor stradale în birourile decidenţilor. Văzuseră şi auziseră deja prea multe. Tăcerea lor trebuia asigurată. Şi s-a asigurat. Ca să facă o încheiere apoteotică, regizorii evenimentului au culminat cu asasinarea soţilor Ceauşescu, în urma unui proces mai stalinist decât şi l-ar fi imaginat chiar Iosif Visarionovici. Pe urmă… ştim cu toţii ce-a urmat.

Şi acum, în această perioadă a anului, din nou vedem îmbuibaţii zilei depunând coroane şi ţinând prelegeri despre eroism şi sacrificiu. E drept, actorii s-au cam schimbat, dar filmul e tot ăla, la fel de prost şi de trist. Ingredientele principale sunt tot corupţia, minciuna şi dispreţul faţă de popor şi faţă de cei care au murit nevinovaţi în 89, crezând cu adevărat că luptă pentru libertatea poporului. „Eroii nu mor niciodată“ spune un celebru slogan. Spuneţi asta celor care au pierdut pe cineva drag atunci, să vedem ce vă răspunde. Tocmai asta este problema, că eroii au murit şi laşii s-au şters la dos cu moartea lor. Nu de feţe cernite, coroane şi discursuri siropoase au nevoie românii. Nu prin asta cinstiţi memoria celor căzuţi atunci. Oferiţi ţării ăsteia corectitudine şi un trai decent. Pentru asta au murit peste o mie de oameni în 89, nu pentru cuvinte goale guiţate în vânt şi coroane efemere.

JCS-Flavius Militaru

FOTO: Pavel Sandu