REŞIŢA – Unul dintre cele mai așteptate proiecte de regenerare urbană din municipiu, reabilitarea parcului de la Intim, se apropie de faza de finanțare și implementare. Viceprimarul Reșiței, Dani Călin, a anunțat că administrația locală lucrează intens la documentația necesară pentru atragerea unei finanțări europene de aproximativ două milioane de euro, care ar transforma complet zona verde de pe malul Bârzavei!
ANINA – Cu o investiție de peste 4,5 milioane de euro, finanțată din fonduri europene, o fostă zonă industrială abandonată din orașul Anina va fi transformată într-un modern spațiu verde, destinat recreerii, sportului și socializării!
CARANSEBEȘ – Magistrații au respins contestația firmei care la licitație a fost pe locul 2, iar lucrările de modernizare a Parcului Teiuș și a parcului de la Vila Popov vor putea începe. Vestea proastă pentru firma respectivă a fost dată chiar de primarul Felix Borcean, potrivit căruia nu mai există piedici în demararea proiectului de 27 de milioane de lei, ”Revitalizare și amenajare spații verzi în municipiul Caransebeș”, de care Primăria Caransebeș dispune prin Programul Regional Vest 2021-2027!
BOCȘA – Trei resturi sunt de executat la Bocșa, mai exact ne referim la lucrările de la Casa Orășenească de Cultură, Cinema și Parcul Str. 1 Decembrie 1918! Lucrările a căror valoare a fost estimată la 11.699.176,14 lei au fost scoase la licitație pe SEAP, vinerea trecută, având ca dată limită de depunere a ofertelor 24 noiembrie și termen de evaluare 24 martie 2026!
REȘIȚA – Primăria a scos la licitație execuția lucrărilor finanțate prin Programul Regional Vest 2021-2027!
GRĂDINARI – ”Color the Village”, grădinița și… muzică pe deal: comuna se transformă, la propriu și la figurat, într-un loc tot mai viu și mai animat!
REŞIŢA – Un nou spațiu verde, gândit în jurul ideii de echilibru între om și natură, va transforma zona Triaj din Reșița. Proiectul „Amenajarea de spații verzi, parcuri și locuri de recreere” a primit undă verde pentru finanțare prin Programul Regional Vest, în urma semnării contractului de către reprezentanții ADR Vest și cei ai Primăriei Reșița!
