Emiliano Vest: Nu am sistat lucrările pentru că nu am avut nici acord să le începem! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În urma apariţiei articolului „După ce a majorat preţul cu 50%, constructorul DJ 608 a sistat lucrările!“, reprezentanţii firmei Emiliano Vest, chiar constructorul, ne-au trimis câteva precizări în privinţa tergiversării lucrărilor pe DJ 608!

„Urmare a vizitei efectuate în şantier în data de 02.02.2021, la care au participat si reprezentanţii presei locale, observând faptul că societatea este pregătită să intre în şantier, însă beneficiarul nu şi-a respectat obligaţiile, deşi a primit fondurile necesare de la bugetul central, s-a stabilit că proiectantul va întocmi o dispoziţie de şantier care va cuprinde soluţia pentru lucrările noi şi se va renunţa la alte lucrări din contractul semnat cu subscrisa, pentru a nu se depăşi valoarea iniţială contractată. S-a stabilit de asemenea ca data de începere a lucrărilor să fie 20.02.2021, după aprobarea Dispozitiei de şantier de către DDJ Caraş-Severin“, precizează constructorii.

Cei de la Emiliano Vest mai susţin că încă din data de 9 februarie 2021 au transmis propunerea proiectantului, iar pentru a facilita şi securiza accesul, a început execuţia unei variante de ocolire pentru a nu pune în pericol viata participanţilor la trafic şi pentru a evita agravarea surpării, solicitând acordul Direcţiei Judeţene de Drumuri pentru execuţia lucrărilor.

„La data de 11.02.2021 am solicitat din nou acordul pentru începerea lucrărilor, iar la data de 16.02.2021 am retras utilajele din şantier întrucât beneficiarul nu şi-a dat acordul pentru execuţia lucrărilor. În data de 17.02.2021 am revenit cu o nouă solicitare şi am transmis listele de cantităţi întocmite în urma Dispoziţiei de şantier, solicitand acordul Beneficiarului pentru execuţia lucrărilor“, spun reprezentanţii firmei de construcţii. .
Mai mult, aceştia susţin că firma a renunţat la cota sa de profit de 5% aferentă lucrărilor cuprinse în Dispozitia de şantier pentru drumul ocolitor şi zidul din anrocamente, iar „valoarea contractului nu s-a majorat cu niciun leu, întrucât se renunţă la alte lucrări, soluţie asumată public la data de 02.02.2021“.

„Nici până la această dată Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş-Severin, deşi a fost somată în nenumărate rânduri de subscrisa solicitând aprobarea începerii lucrărilor, printre altele chiar şi în cursul zilei de 23.02.2021, înainte de a lansa falsele acuzaţii şi informaţii diferite de realitate, nu şi-a dat acordul pentru Dispozitia de şantier. Astfel, Emiliano Vest nu poate să înceapă execuţia lucrărilor din culpa exclusivă a Direcţiei de Drumuri. Pentru clarificare, NU exista o sistare a lucrărilor atâta timp cât nu există un acord de începere transmis de către DDJ Caraş-Severin. Mai mult, deşi am primit doar promisiuni din partea autorităţilor, am înţeles să trimitem utilajele şi am executat drumul ocolitor din fonduri proprii, fără a avea siguranţa încasării vreunui leu pentru lucrările executate. (…) Sperăm în normalizarea relaţiilor cu reprezentanţii Consiliului Judeţean şi ai DDJ Caraş-Severin (…) Rămânem deschişi oricărui canal de comunicare şi reiterăm deschiderea şi intenţia de a executa orice lucrări de construcţii, având nu doar experienţa necesară ci şi dedicaţia şi personalul calificat necesar, cu condiţia respectării normelor contractuale“, mai spun cei de la Emiliano Vest într-un comunicat trimis redacţiei.

JCS-Nina Curiţa