Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Asta crede primarul Ioan Popa despre deschizătorii de drumuri ai dezvoltării regionale, dar și de alianțe funcționale între marile centre ale acestui colț de țară!

„Eu cred că noi românii am pornit invers, în timp ce americanii au făcut coloana vertebrală de căi ferate ca să dezvolte infrastructura, noi am distrus tot, ca să nu vină să ne cotropească nimeni. E ceva greșit aici, am distrus tot în ultimii 30 de ani, pe calea ferată, să nu vină nimeni să ne prindă cumva în offside!“, a declarat șeful administrativului reșițean, într-o întâlnire Urban Talks, la care au participat alături de reprezentanți ai administrațiilor locale din Arad, Timișoara și Lugoj.

Primarul Ioan Popa crede însă în efectele benefice ale înțelegerilor dintre administrațiile puternice ale regiunii, chiar dacă ele nu sunt consfințite sau sprijinite de la centru: „Eu sunt un optimist incurabil. Haideți să vă spun cum stau lucrurile cu aceste două alianțe, Timișoara-Arad-Oradea-Cluj, și cealaltă pe care am făcut-o noi, Reșița-Timișoara-Consiliul Județean Timiș și Caraș-Severin, s-au născut două lucruri, acelea sunt exemple de bune practici. Unul este Drumul Expres Oradea-Arad, care a fost împins de această alianță. Bine, a avut o locomotivă, se numește Ilie Bolojan, care a preluat după aia și a băgat pe foc, el a fost fochistul care a pus lemnele pe foc în locomotiva lui cu aburi.“

Și cealaltă alianță, mai crede Nelu Popa, a generat proiectul de modernizare și reabilitare a căii ferate Timișoara-Voiteni-Stamora Moravița-conexiunea cu Serbia, parte din culoarul european TNT, și Voiteni-Berzovia-Reșița, linie simplă neelectrificată, unde distanța de circa 100 și 10 kilometri (de la Reșița la Timișoara – n.r.) se face astăzi în 2,5 ore, și e proiectată să se facă într-o oră și 15 minute. „Eu cred că atunci când vei putea ajunge de la Timișoara sau de la aeroportul din Timișoara la Reșița într-o oră și 15, o oră și 25 de minute, puțini vor fi cei care vor mai folosi autoturismul personal. Dar noi ce-am făcut? Am făcut presiuni pentru schimbare de legislație!“, a spus edilul Reşiţei.

Primarul Ioan Popa a ținut să mulțumească Agenției de Reformă Feroviară pentru tot ce face, „pentru că ei practic sunt cei care împing într-un sistem încremenit, populat de oameni care nu vor schimbări acolo. Sunt mii de oameni în ministere care se uită la noi urât, nu ne suportă: «Ce mai vor și ăștia? Ce se bagă-n treaba noastră? De ce vreți voi, mă, să faceți căi ferate?». Păi de-aia, că nu le-ați făcut voi 30 de ani! Și ne-am luat cu capul deja și am zis: le facem noi pentru voi și vi le dăm! Nu vreți să știți cât de greu ne este, cât de urât se uită la noi. Dar noi suntem niște deschizători de drumuri, prin aceste două alianțe, vom face aceste exemple de bune practici, pe care le va putea prelua și Clujul, și Suceava, și Bacăul, și Constanța, și Baia Mare de exemplu. Știu, Clujul și Brașovul lucrează și ei pe partea de infrastructură de căi ferate. Deci dacă e să ne limităm doar la aceste două exemple care au rezultat din două alianțe, eu zic că e suficient.“

JCS-Antoniu Mocanu