Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre apele izvoarelor de la Băile Herculane, al căror robinet a fost temporar închis. Ideea șefului județului va înjumătăți prețul apei, iar aceasta nu se va mai risipi în undele Cernei, ci va ajunge în mai multe gospodării din zonă!
O ședință cu o importanță covârșitoare – aducând în discuție problema robinetului apei miraculoase de la Herculane, cea a demolării Sanatoriului Marila și a activității Aeroportului Caransebeș –, a fost deviată de la ruta așteptată prin intervențiile consilierilor Lucian Voina, care i-a cerut președintelui Romeo Dunca să-și ceară scuze pentru cuvintele folosite la adresa celor care și-au împărțit bugetul, și de Ioan Crina, care a ținut o prelegere despre apelativele pe care le-a folosit și refolosit la adresa șefului județului și a aparatului de lucru, dând lovitura finală: „Noi nu vom participa și ne vom retrage la punctele de pe ordinea de zi. La toate!“

Bine, s-a răzgândit repede, la rugămintea secretarului județului vizavi de exploatarea surselor de ape terapeutice/geotermale din fostul perimetru de exploatare Băile Herculane I. Până una, alta, județul are drept de preempțiune acolo, dar nimeni nu va sta cu mâna întinsă la infinit după noi.

După un mic spectacol dirijat de maestrul Crina, am asistat la un consens vizavi de apele de la Herculane, urmând să le preia județul, singurul care s-a opus proiectului fiind consilierul liberal Doru Coșei, care a considerat că administrația orașului ar trebui și ar putea să gestioneze problema.

Șeful județului a explicat că din cei aproximativ 10 lei cât sunt taxați operatorii de turism pentru metrul cub de apă termală, doar 2 lei revin Administrației Naționale pentru Resurse Minerale, motiv pentru care crede că prețul ar putea fi redus, sub umbrela AquaCaraș, într-o înțelegere între societate, județ și administrația locală. Se vor face investiții în exploatare, iar prețul ar putea fi redus undeva la 5 lei pe metrul cub, creându-se posibilitatea ca apa termală să poată ajunge oriunde, în gospodăriile din zonă, pentru ca oricine e interesat să poată deschide pensiuni unde turistul să poată beneficia de această resursă.

Se caută soluţii

„Noi vom primi licența, spune Romeo Dunca. Toată infrastructura de transport este o veche moștenire, sunt tot felul de conducte, care aparțin unei societăți comerciale. Va trebui, în primă instanță, fie ne înțelegem cu ei, să ne lase, contra unei sume care va fi resimțită tot de către operatorul de turism, sau o să înțelegem de cât timp avem nevoie pentru a face noi o rețea, pe banii Consiliului Județean, prin priceperea celor de la AquaCaraș și prin înțelegerea și concursul dat de primărie. Pentru că sper ca primăria să nu se opună și să nu ne dea avize dacă noi vrem să facem o rețea nouă de transport. Pentru asta, intenția mea este ca, după ce obținem licența, să chemăm la discuții și primăria, și operatorul, să punem toate datele problemei pe masă și să vedem în mod corect cum putem să facem ca această bogăție a subsolului să ajungă la pensiuni.“

După ce conductele vor fi făcute pe banii județului, ar urma ca AquaCaraș să primească undeva la 10-20% din afacere, iar ce rămâne să fie împărțit, chiar și egal, între județ și stațiunea de pe Valea Cernei. „Resursa trebuie să ajungă cu cele mai mici costuri!“, a subliniat șeful județului, care vede extinsă rețeaua de apă termală atât în casele oamenilor, cât și până pe la Topleț. Și spune că se va face o analiză împreună cu operatorul de apă al județului, pentru a găsi soluții. „Și așa 90% din resurse se duc pe apa Cernei, nu pe apa Sâmbetei, dar cam tot aia este! Acolo este o risipă foarte, foarte mare!“, a încheiat Dunca.

JCS-A.M.