Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Caraş-Severinul va avea parte de un nou megaproiect pentru apă, care va acoperi 15 din cele 77 de localităţi cărăşene!

Palatul administraţiei judeţene a găzduit prezentarea unui nou mare proiect pentru apă şi canalizare în Caraş-Severin. Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Caraş-Severin are ca beneficiar AquaCaraş şi urmează să fie depus spre finanţare, iar prezentările au fost făcute în prezenţa preşedintelui CJ Romeo Dunca, a lui Bogdan Chiţescu, director general adjunct în cadrul Ministerului Fondurilor Europene şi a factorilor implicaţi în iniţiativă.

În total, investiţiile s-ar ridica la 175 de milioane de euro cu tot cu TVA. În aceşti bani, cea mai mare proporţie o deţin lucrările pentru sistemele de alimentare cu apă, urmând să se facă investiţii în 15 localităţi: Reşiţa, Caransebeş, Bocşa, Oţelu Roşu, Moldova Nouă, Oraviţa, Băile Herculane, Anina, Teregova, Topleţ, Grădinari, Greoni, Ticvaniu Mare, Cornereva şi Secăşeni. În toate aceste localităţi, după implementarea proiectului, se urmăreşte un grad de conectare de 100%. Lucrările la reţelele de canalizare vizează zece aglomerări: Reşiţa, Caransebeş, Bocşa, Oţelu Roşu, Moldova Nouă, Oraviţa, Băile Herculane, Topleţ, Mehadia şi Anina. Şi în acest caz, după proiect, se urmăreşte un grad de conectare de 100%.

În urma prezentărilor, preşedintele CJ Romeo Dunca şi-a exprimat dorinţa ca în fiecare cătun din judeţ să fie apă la robinet şi să existe acces la reţeaua de canalizare.

JCS-Antoniu Mocanu