Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În prag de sărbători, șeful județului a schimbat cu șeful liberalilor cărășeni păreri despre locul magic unde s-ar produce, în Banatul Montan, cea mai bună răchie din lume!

În vreme ce președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, a decretat, după o primă degustare, că răchia de la Cornereva este cea mai bună din lume, senatorul Marcel Vela a subliniat că, deși nu-l contrazice pe Dunca, atunci „când vorbești de cea mai bună răchie din Banat este exact cum ai vorbi despre cel mai frumos copil din județ. Pentru că toți sunt frumoși, nu poți alege pe unul anume. Așa este și cu răchia bănățenilor. Da, este foarte bună cea de la Cornereva si am tot respectul față de prunii, cazanele și pasionații de această licoare care a fost alături de bănățeni și la bine și la greu, într-un loc unic și plin de mistere ca și comuna Cornereva, cu toate satele și cătunele din jur, pe o suprafață mai mare ca a municipiului București. Așadar, Răchia din Banat a mângâiat suferința bănățenilor si le-a bucurat sufletul în sinusoida vieții, încă din cele mai vechi timpuri. La bănățeni, răchia de prună este ca și uleiul de măsline la greci sau sushi la japonezi. Face parte din cultură, tradiție, rezistența în munți si evoluție, indiferent că vorbim de Banatul de Munte sau cel de deal ori de șes. Răchia de Feneș (vândută în perioada interbelică la cele mai selecte restaurante din București), sau Bucoșnița, Borlova, Vârciorova, Vălișoara, Cornea, Dalboșeț, Fârliug, Carașova, Poiana, Măru, Rudăria, Sichevița, Berzovia, Ezeriș, Băuțar, Iablanița, Ciclova, Rusca, Măureni, Obreja ori Ilova, la fel ca în toate cele 77 de localități și în satele lor aparținătoare din Caraș-Severin, sunt cărți de vizită pentru dragostea bănățenilor fața de natura, frumos, puritate, sănătate și darurile lui Dumnezeu făcute oamenilor care au înfruntat istoria, cu bune și cu rele, pe acest tărâm binecuvântat din Țara Banatului. În concluzie, Romeo nu a băut suficient (în sensul de a gusta), un motiv în plus pentru a-l susține de a mai fi încă patru ani președinte al CJ Caraș-Severin.“

Șeful județului i-a mulțumit senatorului Vela pentru lămuriri și a recunoscut că „nefiind obișnuit cu alcoolul“ a crezut că răchia de la Cornereva e cea mai buna din lume, după ce, în ultimi 3 ani, a fost în zonă de mai mult de 10 ori, pentru supravegherea lucrărilor la „DJ 608 care a trecut printr-o reparație capitală, pe asta am gustat-o. Rămâne ca în anii ce urmează, și doar dacă alegătorii vor hotărî acest lucru, să o gustam și pe cea din zona Oravița-Moldova Nouă. Pentru că nu mai puțin de cinci drumuri județene aflate în preajmă vor suferi transformări radicale. De la Secășeni la Moldova Nouă, Moldovița, Gârnic, Brădișor sau cele două drumuri ce vor fi modernizate prin programul Anghel Saligny spre Berliște sau la Socolari prin Ciclova, mă vor aduce în zonă. Moment care cu siguranță îmi va arata și produsele locale din gospodăriile oamenilor acelor locuri.“

Ambii oficiali, parteneri ai dialogului purtat pe rețelele de socializare, au încheiat cu urări de bine, de sărbători fericite și la mulți ani.

JCS-Antoniu Mocanu