Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce Rusu ar fi plecat din PNL pentru că Dunca l-a făcut țăran, Dunca îl felicită pentru această calitate și spune că e o mândrie să fii țăran român, cu mâinile bătătorite de muncă și că fiecare strângere a sa de mână îi amintește de mâna muncită a bunicului său! 

Fala specifică Banatului Montan intră tot mai des în conflict cu abilități pe care unii le consideră calități, dar care în vizorul altora sunt defecte. Am tot auzit aprecieri legate de faptul că șeful județului e șofer, că primarul de Ezeriș e țăran sau că Crina și Popovici sunt țepari. E drept că unele asemenea apostrofări sunt pentru unii calități, iar pentru alții defecte, dincolo de realitatea și evidentul situațiilor. Însă chiar ele au ajuns să fie motiv folosit pentru justificarea traseismului politic.

Cum vede Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, plecările primarilor de la PNL la PSD? Mai ales în contextul în care Danu Daniel, viceprimarul de la Anina, spunea că Dunca i-ar fi făcut plângere penală, iar Ioan Rusu, primarul de la Ezeriș, că l-ar fi făcut țăran. „Referitor la afirmația dlui viceprimar de la Anina, este o minciună sfruntată. Eu nici n-am știut că am făcut plângere penală unui viceprimar de-al nostru și n-am avut niciodată această intenție! Nu i-am făcut acestuia nicio plângere! La un moment dat a existat o adresă din partea AquaCaraș că dacă nu dau avizele de spargere pentru a se putea face lucrări câștigate pe fonduri europene acolo, nu va avea încotro societatea respectivă decât să facă plângeri pentru a îi obliga să facă ceea ce trebuie făcut. Este departe: una este ca o firmă comercială cu care ai un acord, un contract pe care nu l-ai onorat așa cum ar fi trebuit, să te someze că riști așa ceva; și alta este să afirmi că președintele Consiliului Județean ți-a făcut plângere penală. Este doar o justificare pentru a-și găsi explicația sau scuza că trece la un alt partid. Cred că motivul trecerii au fost promisiuni că va fi finanțată mai bine localitatea. Asta pot să cred!“

Legat de primarul Ezerișului, Ioan Rusu, șeful județului a explicat: „Eu am o stimă deosebită pentru dl Rusu, consider o pierdere foarte mare plecarea acestuia. Și poate că la un moment dat am spus că mie mi-e drag dl primar fiindcă are mâinile mari și aspre, de țăran român, dar asta este o mândrie! Eu mă bucur că bunicii mei au fost țărani, care au fost cu mâinile muncite, exact așa cum sunt ale lui Rusu. Când dau mâna cu el mi-e drag și-mi amintesc de mâna bunicului meu. Dar nu cred că Rusu s-a supărat pe mine pentru asta, cred că cineva a pus-o în context. Eu sunt convins că dl apreciază această remarcă a mea, pentru că e o mândrie să fii un țăran român cu mâinile bătătorite de muncă. Dânsul știu că lucrează și plantează prunii pe la colibă, lucrează pe tractor, felicitări pentru un astfel de om care nu uită că, înainte de toate, e un fiu al satului, al pământului înainte să fie primar.“

JCS-A.M.