CARAȘ-SEVERIN – … cât mă doresc cei care merg la vot. Dar dacă doresc să facă ceva și să schimbe, asta este schimbarea!“, a exclamat șeful județului, nemulțumit de împărțeala banilor către primării a lui Crina, care mărturisește că a făcut-o pe criterii „greu de explicat“, dar „pe care le-am crezut noi de cuviință“!
O nouă ședință s-a încheiat la județ, tranșând mult discutații și doriții bani pentru echilibrarea bugetelor locale, însumând 36,829 milioane de lei. Nu mai puțin de 3 proiecte au fost aduse în discuție pe același subiect, unul inițiat de președintele CJ, Romeo Dunca, altul de șeful social-democraților, Ioan Crina, iar cel de-al treilea, al vicepreședintelui Marius Isac, depus chiar înainte de ședință. În culisele discuțiilor pe cele 3 proiecte, se credea că i se va face dreptate Reșiței – care prin vechiul amendament al lui Crina ar fi primit 750.000, din ședința trecută –, că va primi 4, ba chiar 8 milioane, și că va fi mulțumit și primarul de Lupac. Însă jocurile au fost făcute altfel. De ce 3 proiecte? Pentru că social-democrații se așteptau ca Dunca să retragă proiectul, dacă sumele ar fi fost ciuntite de PSD, așa că Crina a înaintat propriul proiect. Numai că era slăbit de ceva vicii procedurale, astfel că Marius Isac a luat în mâini frâiele celui de-al treilea proiect. Care să fie dezbătut pe ordinea de zi?
Crina și l-a retras, iar Dunca, văzând că pe hârtie proiectul lui Isac era corect și mulțumitor – împărțind banii după populație și suprafața intravilană – și-a retras propriul proiect, susținându-l pe cel al vicelui. Odată supus votului, Crina a ieșit la rampă cu un nou amendament, care a schimbat în întregime proiectul. Nu mai redăm toată tărășenia, dar după 3 pauze și încă un amendament care a căzut – cel al vicepreședintelui Ovidiu Rădoi, care a împărțit sume importante orașelor, tuturor comunelor revenindu-le frățește aceeași alocare –, proiectul lui Isac, amendat de Crina, a trecut.
Consilierii liberali au asistat la scenă până când a trecut amendamentul lui Crina, părăsind sala în semn de protest, lipsind așadar de la votul final al proiectului. Dunca a aruncat câteva apelative, de genul „mocirlă“ și „sconcși“, în conferința de presă ulterioară ședinței completând: „Mă doare sufletul, așa ședință, așa oameni, așa manevre, așa caracter, scârbă mi-e. N-am cuvinte. A fost exact așa cum au luat toți banii de peste tot. Culmea tupeului, au venit și cu justificări, cât de tâmpiți ne pot crede ei pe noi și pe cetățeni. Rușine! Trebuie să ne lingem rănile și să sperăm ca dvs să faceți public tot acest circ de la toată această scârbă, mizerie de ședință, ca cetățenii să vadă, să înțeleagă și să penalizeze în singurul mod posibil, la vot. Altă soluție nu există! Tupeul, nerușinarea, obrăznicia sunt la cote nemaiîntâlnite. Cei care au fost eroii de astăzi, poate că au o pregătire, poate că sunt specialiști în ceva, dar ca și caractere nu i-aș angaja nici măturători la mine în curte, la prăvălie. Eu cu astfel de caractere nu aș fi făcut nimic în țara asta. Ultimele jeguri de oameni!“
Sumele, pe localităţi
Printre cei cărora șeful județului le-a bătut obrazul se numără Mihai Bona și Caius Diaconescu, oficialul spunând că aceștia s-au simțit constrânși să semneze printre cei 18 redistribuirea banilor, dar că vor repara lucrurile, însă în ședință au făcut exact „aceeași mizerie“.
Care sunt cifrele prezentate de Crina și votate în plen? Reșița 1,65 milioane, Caransebeș 2,5 milioane, Anina 879.000, Herculane 250.000, Bocșa 2,5 milioane, Moldova Nouă 250.000, Oravița 450.000, Oțelu Roșu 2,5 milioane, Armeniș 50.000, Bănia 550.000, Băuțar 50.000, Berliște 500.000, Berzasca 500.000, Berzovia 50.000, Bolvașnița 500.000, Bozovici 550.000, Brebu 500.000, Brebu Nou 400.000, Buchin 500.000, Bucoșnița 550.000, Carașova 500.000, Cărbunari 500.000, Ciclova 50.000, Ciuchici 500.000, Ciudanovița 500.000, Constantin Daicoviciu 500.000, Copăcele 500.000, Cornea 500.000, Cornereva 550.000, Coronini 500.000, Dalboșeț 500.000, Doclin 500.000, Dognecea 550.000, Domașnea 50.000, Eftimie Murgu 50.000, Ezeriș 500.000, Fârliug 50.000, Forotic 50.000, Gârnic 550.000, Glimboca 50.000, Goruia 500.000, Grădinari 50.000, Iablanița 600.000, Lăpușnicel 550.000, Lăpușnicu Mare 500.000, Luncavița 500.000, Lupac 50.000, Marga 500.000, Măureni 500.000, Mehadia 550.000, Mehadica 50.000, Naidăș 500.000, Obreja 500.000, Ocna de Fier 50.000, Păltiniș 500.000, Pojejena 550.000, Prigor 550.000, Ramna 50.000, Rusca Montană 500.000, Răcășdia 50.000, Sacu 500.000, Sasca Montană 550.000, Sichevița 50.000, Slatina Timiș 50.000, Șopot 550.000, Șopotu Nou 600.000, Târnova 550.000, Teregova 700.000, Ticvaniu Mare 500.000, Topleț 500.000, Turnu Ruieni 50.000, Văliug 300.000, Vărădia 50.000, Vermeș 550.000, Vrani 50.000, Zăvoi 50.000, Zorlențu Mare 500.000.
Alte sume
„Am modificat câteva poziții acolo și am picat pe sumele respective, a precizat Ioan Crina. Am amendat proiectul colegului meu, fiindcă era foarte clar că președintele voia să-l retragă de pe ordinea de zi dacă nu-i convine, și atunci am inițiat noi o hotărâre. M-a luat cam repede, într-adevăr, fiindcă n-am crezut că proiectul depus astăzi va fi băgat tot astăzi pe ordinea de zi. Și eu am avut un proiect, depus alături de alți colegi, dar l-am retras pentru că era ilar să depunem 3 proiecte pe același obiect. Cel băgat pe ordinea de zi l-am amendat așa cum am discutat cu colegii și asta a fost tot. Am picat pe sumele respective.“
Crina a precizat că a decis alte sume în noul amendament, nu neapărat cele din vechiul amendament sau din proiectul retras: „Sunt alte sume în amendamentul pe care l-am făcut eu. Nu mai știu exact ce sume am pus, că l-am depus prin 2, atunci, dar intenția asta a fost, de a rezolva într-un fel sau altul bugetele comunelor.“
Pe ce criterii a făcut împărțeala? „Criteriile au fost la dispoziția noastră, a precizat Crina. În general, ați văzut, Reșița – pe considerentul că a primit și 12 milioane de la Guvernul României, am crescut-o. Am mai crescut la Oravița. E greu de explicat, la un moment dat, să vă spun eu acum fiecare în parte. În general, sunt criterii pe care le-am crezut noi de cuviință că ar trebui rezolvate. Sumele respective sunt pentru echilibrarea bugetelor. Inclusiv Timișul, care primește exact aceeași sumă ca și noi, la Lugoj și la Timișoara au dat zero lei. Tocmai pe considerentul că o parte din impozitul pe salariu majoritatea vine la Reșița. Aici, unde sunt toate instituțiile care sunt județene, cu birouri sau filiale, dau exemplu Direcția Silvică, care are ocoale pe toată raza, și are angajați, ei virează IPS-ul aici la Reșița și intră în bugetul Reșiței. Deci de asta s-a făcut o distincție. Normal, pentru localitățile mici, precum Ciudanovița sau Gârnic, pentru ei contează foarte mult sumele astea. La Reșița nu se simte, la Caransebeș sau la alte orașe, atât de mult. Dar la ei se simte foarte mult.“
Cât despre plecarea liberalilor din ședință, șeful județului a precizat: „Ai mei nu pot să ducă așa ceva. Eu am trăit printre mizerii de oameni, eu îi pot înghiți. Și am să rămân aici, ca un ghimpe am să le stau în spate, cât mă doresc cei care merg la vot. Dar dacă doresc să facă ceva și să schimbe, asta este schimbarea, cu pixul negru pe nasurile lor, așa să mâzgălească. Ce-or să facă pesediștii din Reșița? Le-au luat toți banii! E o mare rușine! Au venit cu manevre că le dăm 4 milioane, că le dăm 8. Ce-i cu porcăria asta? Ce-i cu teatrul ăsta? Ce-i cu circul ăsta de grădiniță? Cum i-ați ales? Reșițeni, cum v-ați ales consilierii ăștia?“
JCS-Antoniu Mocanu