Caraş-Severin, Romania

SLATINA TIMIŞ – În urma fenomenelor hidrometeorologice din perioada 18-22 iunie 2020, care au afectat structura de rezistență a podului peste Râul Timiș, aflat la km 58+124 al drumului județean DJ 582, pod care face legătura dintre drumul național DN 6 (E70) și localitatea Slatina Timiș, Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, a închis circulaţia rutieră până la remedierea situației pe tronsonul DN 6 (E70) – Slatina Timiș!

Șoferii au următoarea variantă ocolitoare, pusă la dispoziție de cei de la Drumuri Județene, în calitate de administrator al DJ 582: DN 6 – DJ 608C Petroșnița – Bucoșnița – Slatina Timiș. De asemenea, pentru evitarea unor evenimente ce ar putea pune în pericol participanții la trafic, Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin a luat măsura impunerii unor restricții de tonaj pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe tronsonul cuprins între localitățile Slatina Timiș și Brebu Nou al drumului județean DJ 582, cu următoarea variantă de ocolire: DN6 Caransebeș – DN 58 Păltiniș – Soceni – Reșița – DJ 582 Cuptoare – Văliug – Brebu Nou.

Atât măsura închiderii circulației cât și instituirea restricțiilor de tonaj au fost avizate de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin cu Aviz nr.178185/26.06.2020.

JCS-L.A.