REŞIŢA – Este motivaţia directorului DSP, Dragoş Luca, pentru întâlnirea dintre ISU „Semenic“ şi managerii spitalelor.„Suntem preocupaţi de actul de sănătate şi putem omite faptul că pot să se întâmpla nenorociri. Nu merge să spunem că nu avem bani pentru asta. Dacă se întâmplă o belea, fie la nivel naţional, trebuie să ne întrebăm ce este de făcut pentru a preîntâmpina aceste lucruri. Este o primă întâlnire dintre specialiştii ISU şi managerii spitalelor cărăşene, pentru că trebuie întocmite proceduri de intervenţie şi chiar simulări. Trebuie schimbată mentalitatea şi să capacităm sistemul de intervenţie în fiecare unitate spitalicească“, a deschis Dragoş Luca, directorul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin în şedinţa desfăşurată la finalul săptămânii trecute.
Întâlnirea a reprezentat o acţiune de instruire în domeniul prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă adresată reprezentanţilor unităţilor spitaliceşti din judeţ. Cu toate că au fost invitaţi să participe atât directorii de spitale cât şi primarii în a căror unităţi administrative funcţionează spitale, doar o parte dintre aceştia au participat.
Potrivit unui bilanţ stimulativ prezentat în deschiderea şedinţei, în urma controalelor efectuate la opt spitale, două policlinici, un centru de recuperare, DSP, centrul de transfuzii, CAS şi serviciul de ambulanţă, au fost găsite de către lucrătorii ISU 133 de deficienţe la aceste unităţi cărăşene.
„Nu sunt autorizaţii de securitate la incendii, sunt instalaţii electrice cu improvizaţii, este nefuncţional iluminatul de siguranţă, sunt probleme la paratrăznete, nu sunt verificate mijloacele de intervenţie, probleme sunt şi la căile de acces şi evacuare, la organizarea pentru apărarea împotriva incendiilor. Într-o statistică la nivel naţional, la unul din zece spitale are loc un incendiu“, a precizat lt. col. Ioan Braje în cadrul şedinţei.
Flavius Rotariu