Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Campionatele Regionale la înot pentru copii cu vârste cuprinse între 10-11 ani a avut loc în perioada 16-17 martie, la Târgu Mureș. Două medalii, una de aur și alta de bronz, au câștigat sportivii legitimați la CSȘ Reșița!

„La Campionatele Regionale adresate celor mai mici sportivi care evoluează la competițiile naționale, Clubul Sportiv Școlar Reșița a fost reprezentat de 14 sportivi. S-au evidențiat Amalia Mușuțan, care a câștigat o medalie de aur la proba de 50 metri bras, la categoria fete 11 ani, locul 4 la 200 metri liber și barem de calificare pentru etapa finală din vara aceasta. Doinea Raisa s-a clasat pe locul 3 la 50 de metri bras, la categoria fete 10 ani. Boruz Selena a reușit să îndeplinească baremul de calificare pentru etapa finală din vară, iar Alexandru Drăgoescu a îndeplinit, de asemenea, baremul pentru a participa la etapa finală. Cu toate că pentru foarte mulți dintre ei a fost primul concurs național, toți copiii au înotat timpi foarte buni, care reprezintă un progres. Acest lucru ne dă mari speranțe pentru viitor. Urmează Regionalele cu copiii în vâstă de 12-13 ani, la Oradea. Acolo avem câteva fete foarte bune și sperăm să venim cu rezultate și mai bune.”, a spus Sergiu Ghimboașă, antrenor la Clubul Sportiv Școlar Reșița.

Copiii au fost însoțiti la această competiție de către prof. Nadia Câmpan si prof. Sergiu Ghimboașă.

JCS-Ștefan Moraru