REȘIȚA – …și orice ni se întâmplă în viaţă este pentru că aşa trebuie şi pentru că toate au un rost.
CARANSEBEŞ – În urmă cu două luni, în auditul comandat de conducerea Primăriei Caransebeș pentru a afla situația economică a spitalului, Neuromed era dată ca exemplu de prestator al unor servicii care puteau fi foarte ușor realizate de spital, banii ajungând în conturile firmei private în locul celor ale unității sanitare.
CARAŞ-SEVERIN – Nu este pe un loc eligibil, a optat să fie ultimul pe listă, susţinând că cei care vor fi aleşi vor lupta ca România să fie pe primul loc în multe domenii.
REȘIȚA – Comisia Județeană a Arbitrilor Caraș-Severin a înmânat, zilele trecute, diplomele stagiarilor care au absolvit cursul de arbitri. Aceștia sunt Alexandru Răduț, Dragoș Bălan, Dragoș Glosic, Ionela Corneanu, Vlad Cătană, Bogdan Barbu, Maria Rusu, Cosmin Preda, Gabriel Paraschiv, Bogdan Boska, Daniel Beg, Alexandru Marișescu și Elena Ioana Grigoraș.
CARANSEBEȘ – Romano-catolicii din municipiu au celebrat Floriile prin tradiționala procesiune în jurul bisericii din Centrul Civic. Preotul Paroh Marin Matieș a binecuvântat ramurile, copiii le-au împărțit apoi credincioșlor prezenți, după care au pornit cântând într-o scurtă procesiune în jurul Bisericii Romano-Catolice, manifestarea încheindu-se cu Sfânta Liturghie.
ERSIG – Sâmbătă, 13 aprilie 2019, milionarii Europei au încheiat încă o partidă de vânătoare desfăşurată pe domeniul omului de afaceri Ion Ţiriac. Vânătoarea a debutat vineri, 12 aprilie.
REȘIȚA – Antrenorul Leontin Doană, cu un lot format din jucători tineri, a reușit să ducă CSM Reșița pe primul loc în clasament, deși în pauza competițională din iarnă reșițenii ocupau locul 7 și erau la 8 puncte de liderul Șoimii Lipova.
REȘIȚA – CSM Școlar Reșița a urcat, în premieră, în această ediție de campionat pe prima poziție în Liga a III-a, Seria a IV-a și a devenit astfel principala favorită la promovarea în Liga a II-a.
CARAȘ-SEVERIN – ADR Vest lansează „Arome proprii” – www.aromeproprii.ro, o platformă care promovează producătorii și produsele alimentare din Regiunea Vest. Deja, pe platformă s-au înscris cinci producători din Caraş-Severin: de la Şuşca, Berzovia, Tirol, Cornereva şi Fârliug.
REŞIŢA – Sub această deviză, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala „Ştefan Naciu“ Caraş-Severin a organizat o întâlnire cu membrii filialei în contextul aniversării unui veac de la înfiinţarea UZPR. Evenimentul s-a adăugat altor asemenea manifestări din seria „Convorbiri jurnalistice“, care marchează acest an aniversar, fiind găzduit de Librăria Semn de Carte.
