Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2019

Browsing

CARANSEBEȘ – Ministerul Finanţelor Publice. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin. Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş. Dosarele executare nr. 290 / 2016. Nr. 7352 din 06.06.2019. Anunţ privind vânzarea bunurilor imobile/ Ansamblului de bunuri imobile.

CARANSEBEȘ – 20 de autoturisme retro româneşti şi poloneze, produse în perioada 1950 – 1989, au putut fi admirate timp de o zi în centrul Caransebeșului, în cadrul Caravanei GO ROMÂNIA, o inițiativă publică de promovare a proiectului rutier regional „Via Carpatia”, dar și a turismului românesc.

REŞIŢA – Senatorul cărăşean Ionuţ Chisăliţă este co-iniţiator, alături de senatorul Gabriel Botnariu, al proiectului de modificare a Legii acordării voucherelor. Proiectul a fost depus la Senatul României, modificarea constând în completarea alin. (6) al art. 24 din Legea 165/2018, privind acordarea biletelor de valoare.

MEHADIA – La începutul acestei săptămâni, poliţiştii din comună au înregistrat două plângeri ale unor femei din localitate care au reclamat faptul că au fost victimele unor ameninţări. Iar autorii, care nu şi-au măsurat bine cuvintele, riscă o condamnare penală…

CARANSEBEŞ – Ștefan Popa-Popa’s, cel mai rapid caricaturist din lume, recunoscut de Guiness Book, împlinește astăzi, 11 iunie, 64 de ani. Născut la Caransebeş, oraș al cărui cetățean de onoare este, Ștefan Popa-Popa’s e omul recordurilor absolute.

REȘIȚA – Aproximativ 100 de seniori ai înotului românesc au venit la Reșița, ca să cucerească medaliile puse în joc în cadrul celei de-a IX-a ediții a Campionatelor Naționale de natație masters. Sportivi de la 25 la 90 de ani și-au demonstrat calitățile, iar la finalul competiției gazdele de la Clubul Sportiv „Reșița 07” s-au putut mândri cu aproape 100 de medalii, dintre care 55 de aur.