Caraş-Severin, Romania
Arhivă

2019

Browsing

CARANSEBEŞ – Transport public mai modern și mai accesibil, mai multe parcări, o „calmare” a traficului rutier, încurajarea masivă a mersului cu bicicleta și cu alte mijloace ecologice de transport sunt principalele obiective ale Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pe care municipalitatea din Caransebeș îl elaborează.

REŞIŢA – Poliţiştii reşiţeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele unui bărbat de 36 de ani din municipiu. Acesta a fost cercetat pentru comiterea, în 2017, a unei infracţiuni de agresiune sexuală împotriva unei minore de 17 ani.

CARAŞ-SEVERIN – Oamenii legii ne-au spus că, în ultimele trei zile, au intervenit în peste 110 incidente, majoritatea sesizate prin 112. Iar „recolta“ a fost consistentă, fiind aplicate 259 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor cumulând peste 75.860 de lei, fiind totodată constatate 32 de fapte penale.

ARMENIȘ – Un BMW a plonjat în albia râului Timiș, după ce șoferul a pierdut controlul mașinii într-o curbă periculoasă. Potrivit martorilor, accidentul s-a produs între Armeniș și Teregova, în această după amiază, în jurul orei 17. Șoferul nu a mai putut stăpâni bolidul, a rupt un parapet și a ajuns în Timiș. În BMW se aflau doar șoferul, care nu a pățit nimic, și o pasageră pe scaunul dreapta față, care a fost transportată la spitalul din Caransebeș de un cunoscut al șoferului.

CARAŞ-SEVERIN – Cei 27 de legumicultori cărăşeni, beneficiari ai programului de ajutor de minimis, au reuşit să comercializeze deja peste 55 de tone de roşii. Potrivit programului, prima perioadă de comercializare, respectiv ianuarie – 15 iunie, program prelungit, dealtfel, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile din luna mai, s-a încheiat.