CARAŞ-SEVERIN – Uneori, şi printre răutăţile lumii se strecoară iubirea. De fapt, ea este motorul. Cuvintele îi aparţin părintelui Stăniloae, pe care scriitorul şi regizorul bocşean Ioan Cărmăzan îl citează atunci când vorbeşte despre cartea în care 19 scriitori scriu despre iubire. Cartea intitulată astfel a fost prezentată la Bocşa, Reşiţa şi în prezenţa unora dintre autori, reuniţi sub titulatura „Clubul de la Timişoara”. Sâmbătă, 5 noiembrie, volumul va fi prezentat şi la Caransebeş, în Aula 1 Decembrie 1918 a municipalității, de la ora 12.
CARAŞ-SEVERIN – Şi în acest an şcolar, Ministerul Educaţiei susţine programul naţional „Bani de liceu“, prin care acordă un sprijin financiar pentru elevii din licee şi şcoli de artă şi meserii.
REȘIȚA – CSM Școlar Reșița – Unirea 1924 Alba Iulia este sâmbătă, de la ora 14, în Valea Domanului.
REȘIȚA – Palatul Administrativ a găzduit joi conferinţa cu tema „Sănătate cu şi pentru oameni”, la care a participat Excelenţa Sa Thomas Baekelandt, Ambasadorul Belgiei în România.
BĂILE HERCULANE – Europa a strâns punga pentru Vila Elisabeta. Salvarea clădirii împărătesei vine de la Bucureşti.
CARAŞ-SEVERIN – Anunţul potrivit căruia mai multe taxe vor fi eliminate, inclusiv cele de înmatriculare a firmelor, a dus la un paradox.
REŞIŢA – Nunţile, botezurile sau chefurile ţinute în localuri se vor putea desfăşura doar cu aprobare pentru modificarea orarului de funcţionare.
CARAŞ-SEVERIN – Organizaţia a analizat varianta finală a planului de management a Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, care a fost aprobată la finele lunii octombrie.
CIUDANOVIŢA – După ce a venit apa şi l-a luat, piatra concasată se aşează la loc între Colonie şi Jitin.