Caraş-Severin, Romania
Arhivă

noiembrie 2011

Browsing

REŞIŢA – Timp de zece zile, formaţia de handbal masculin Al Sadaka, vicecampioana Libanului, s-a aflat în municipiul de pe Bârzava, interval în care, pe lângă antrenamentele obişnuite a susţinut şi cinci meciuri de verificare.

REŞIŢA – Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria Târnova, organizează, joi, 3 noiembrie a.c., de la ora 12.00, pe traseul amenajat în comună, Crosul Aleargă pentru sănătatea ta, ediţia 2011. Înscrierile se fac la locul de start, de la ora 11.30, de către profesorul însoţitor, pe baza unui tabel nominal.

REŞIŢA – Chiar dacă teoretic am intrat în iarnă, la Reşiţa continuă asfaltările. „Primăria municipiului Reşiţa, prin Direcţia de Întreţinere şi Reparare a Patrimoniului, a finalizat în cursul acestei săptămâni lucrările de reparare, asfaltare şi modernizare a mai multor zone din oraş, în regie proprie“, ne informează Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al municipalităţii.

REŞIŢA – Chiar dacă Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor s-a încheiat, există încă unii cărăşeni pe la care recenzorii nu au trecut. Directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Caraş-Severin, Gheorghe Petre, le recomandă acestora să se înregistreze la primării.