CARANSEBEŞ – Vineri, 26 octombrie 2007, după oficierea Sfintei Liturghii, a avut loc sfinţirea celor patru clopote ale Catedralei Episcopale „Învierea Domnului“ din municipiu, aduse în această săptămână din Germania.
ARAD – La cazarma Cetate-Arad va avea loc marţi, 30 octombrie, de la ora 11.30, ceremonia de predare-primire a comenzii Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii.
ARAD – În 2007 a crescut numărul infracţiunilor comise ziua, cele comise noaptea fiind într-o scădere vizibilă faţă de 2006, cu 135 mai puţine.
DEVA – O delegaţie franceză din zona Haute-Saône va veni, în luna decembrie, la Deva pentru a se întâlni cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale în vederea stabilirii modalităţilor concrete de cooperare social-economică.
ARAD – Nu ştim dacă şi-a cerut scuze ori nu, aşa cum spuneau cei de la UTA săptămâna trecută, dar Bruno Simao a fost reprimit în lot.
MACEA – Peste 200 de PRM-işti, preşedinţi de organizaţii locale, aleşi locali şi responsabili de campanie, s-au reunit, duminică, în sala festivă din complexul de la Macea, pentru a participa la instruire.
DEVA – Portalul local de ştiri, www.huon.ro, se află pe primul loc în judeţ într-un top al portalurilor de Internet. În ultima lună, site-ul nostru a înregistrat peste 21.500 de vizitatori.
