Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Antrenorul CSM Reșița, Călin Cheregi, a anunțat programul pe care echipa îl va avea în perioada următoare! Cheregi va fi ajutat de secunzii Ștefan Bărboianu și Ovidiu Popescu, iar în zilele următoare rosso-nerii vor mai coopta în staff încă un antrenor!

La primul antrenament al Reșiței s-au prezentat 34 de jucători, dintre care doar 13 sunt seniori. În perioada următoare, Cheregi va face o analiză a lotului, iar acest număr de 34 va fi diminuat în urma testelor la care vor fi supuși fotbaliștii. De asemenea, se mai dorește aducerea la echipă a trei jucători experimentați. Ca și o noutate la primul antrenament al Reșiței a fost prezența lui Alexandru Avramovici, fostul golgheter de la Voința Lupac și jucător de la CSM Deva.

„În momentul de față mai avem nevoie de trei jucători cu experiență care să-i ajute pe cei tineri să crească. Cred că putem cu acest lot să aspirăm spre zona play-off-ului Ligii 3. Totuși, nu cred că este momentul să dramatizăm și să spunem că nu avem un lot bun. Avem copii interesanți, care promit, dar parcursul lor va fi unul oscilant din pricina vârstei. După un meci bun sau două vor avea unele căderi profesionale, trebuie înțeleși, educați, crescuți și încurajați. Oscilez către play-off, dar trebuie să avem în vedere și seria în care vom fi repartizați. Dacă vom rămâne în seria de anul trecut, cred că avem șanse bune în play-off. Am susținut joi primul antrenament, iar pe datele de 19 și 20 iulie vom efectua vizita medicală. La sfârșitul săptămânii viitoare vom disputa un amical cu Retezatul Hațeg (23 iulie), iar tot atunci vom termina perioada de selecție. Din data de 25 iulie și până pe 9 august vom avea un cantonament la stadion. Pe data de 30 iulie vom juca cu Progresul Ezeriș, pe 3 august cu Lipova, pe 10 august cu Buziaș, pe 13 august ne vom deplasa la Jiul Petroșani, iar pe 20 august urmează să stabilim adversarul cu care vom juca în funcție de data când va fi prima etapă din campionat. La primul antrenament am avut 34 de jucători, urmează o evaluare a lor, iar de săptămâna viitoare vom reduce acest număr. Din cei 34 de jucători, 13 dintre ei sunt seniori”, a declarat Călin Cheregi, antrenorul CSM Reșița.

JCS-Ștefan Moraru