REȘIȚA – Primăria Reșița, Consiliul Județean Caraș-Severin și Aquacaraș s-au unit pentru a face din CSM Reșița o echipă puternică, care pe viitor să evolueze în Superligă! Momentan, obiectivul este play-off-ul Ligii 2, iar o prezență în primele șase echipe îi face pe conducătorii clubului reșițean să spere la mai mult: o promovare în Liga 1 încă din acest sezon competițional!
Echipa arată bine, joacă un fotbal frumos, are fotbaliști atât experimentați, cât și tineri de perspectivă, are rezultate cu Flavius Stoican pe bancă, condițiile de pregătire sunt excelente, iar galeria este alături de club. Practic, formația din Valea Domanului are toate ingredientele pentru a putea face performanță!
„A fost o întâlnire importantă în care am anunțat că am introdus în acționariatul asociației și compania de apă și canal a județului, mă refer la Aquacaraș, și am ținut să fim împreună cu președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, ca să reconfirmăm și să întărim ideea că suntem o echipă puternică. Suntem o echipă care poate asigura performanță la Reșița și putem spera la o promovare în Liga 1. Obiectivul pe care noi ni l-am propus pentru acest sezon a fost accederea în play-off. Cu un rezultat bun pe teren propriu ne asigură prezența în play-off, iar acolo din șase echipe, una sigur nu are drept de promovare. Mă refer la Steaua, iar acest lucru ne pune într-o poziție favorabilă. Primele două promovează direct, următoarele două echipe merg la baraj, deci există șansa de-a ataca Liga 1. Vrem să mergem în Liga 1 din mai multe considerente. În primul rând, contribuția noastră anuală este de 1,5 milioane de euro pe an, iar împreună cu Consiliul Județean și Aquacaraș putem ajunge la 2 milioane pe an, iar în Liga 1 minimum 1.5 milioane de euro sunt doar drepturile de televiziune. În al doilea rând, ar mai fi încă 500.000 de euro din bilete, încă 500.000 de mii probabil din abonamente. Deci am ajunge undeva la un buget de 4-5 milioane de euro, iar cu această sumă putem susține o echipă în Liga 1 într-o zonă civilizată a clasamentului. Acest lucru ar însemna aducerea la stadion a zeci de mii de oameni din tot județul. Fotbalul este un sport care are atractivitate foarte mare, este sportul rege și cred că ar putea să ne aducă multe beneficii și bucurii.”, a declarat primarul Ioan Popa.
„Felicitări pentru parcursul echipei până în acest moment atât în campionat, cât și în Cupa României. Suntem împreună pentru a da un semnal și pentru ca iubitorii sportului din județul Caraș-Severin să vadă că există implicare. Aceste forme de implicare sunt diferite. Înainte de a ajunge la această conferință de presă am discutat și cu președintele CJ Timiș ca să vedem care e modalitatea lui de implicare și să copiem aceeași modalitate. Sigur că, așa cum am făcut și în mandatul trecut, implicarea va continua într-o primă fază așa cum a fost și până acum, pe prevederea legislativă care permite Consiliului Județean să aloce bani pentru sport. Îmi doresc ca suma să fie mai mare, iar dacă reușim să găsim o formă juridică, să devenim și noi parteneri în club, și este perfect legală, cu siguranță se va întâmpla și acest lucru. Prezența unei echipe din județ în Liga 1 înseamnă mult. Creează o coeziune în comunitate, atrage atenția asupra județului și promovează sănătatea și sportul în rândul tinerilor. Echipa de fotbal fanion a județului este CSM Reșița. O echipă de fotbal în Divizia A ar crește atractivitatea către acest sport în tot județul, nu numai în Reșița. Va fi un model de urmat pentru copiii noștri, iar poate mulți vor renunța la rețelele de socializare și vor veni la stadion. Suntem alături de echipă și sunt convins că vom găsi forma legală să susținem această echipă și să găsim resursele financiare pentru Liga 1. Ținem pumnii echipei noastre!”, a spus Silviu Hurduzeu, președintele CJ Caraș-Severin.
Directorul Aquacaraș, Aurel Filipescu, a adăugat: „Întărim împreună această echipă de fotbal a județului, plecând de la ideea că fotbalul este un fenomen social. Am fost și voi fi tot timpul lângă acest fenomen, iar o realizare personală de-a mea este minihotelul din incinta stadionului. Vrem să facem și stadionul, deoarece avem toate condițiile pentru a face performanță. În ceea ce mă privește, societatea pe care o conduc își va onora obligațiile pe care le are contractuale vizavi de echipă.”
JCS-Ștefan Moraru